01:23 16 Octombrie 2018
În direct
  • EUR19.70
  • USD16.99
  • RUB0.26
  • RON4.22
  • UAH0.61
Produse alimentare

Război comercial între Moldova și Ucraina

© Sputnik / Александр Кряжев
ECONOMIE
Sa primesc un link scurt
38 0 0

Ministerul Dezvoltării Economice si Comerţului al Ucrainei pregăteşte măsuri de răspuns, după ce Guvernul Moldovei a decis să impună restricţii comerciale temporare la unele categorii de mărfuri din Ucraina.

CHIŞINĂU, 3 mai — Sputnik. Ucraina ar putea impune sancţiuni împotriva Moldovei, în cazul în care nu va accepta măsuri de compromis privind anularea cotelor la importul mărfurilor ucrainene, a dat de înţeles viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice şi Comerţului din Ucraina, Stepan Kubiv.

Guvernul Moldovei a introdus cote la importul din Ucraina a anumitor produse lactate şi din carne. Respectivele produse, dar şi cimentul care vor fi introduse în ţara noastră peste cota stabilită, vor fi taxate suplimentar de la 10 la 20%. Executivul precizează că măsura este una temporară şi va fi în vigoare până la 31 decembrie 2016.

„În cazul în care Moldova nu va accepta compromisul, Kievul va fi nevoit să ia măsuri restrictive de răspuns", a declarat Kubiv.

El a mai opinat că Moldova şi Ucraina ar trebui să purceadă în cel mai scurt timp la consultaţii bilaterale în această chestiune.

Pe de altă parte, ministrul Economiei al Republicii Moldova, Octavian Calmîc, a accentuat în cadrul unei convorbiri cu omologul său ucrainean că măsura respectivă este una temporară și are drept scop protejarea pieței interne de importurile masive înregistrate în ultimul timp din Ucraina.

„Mai mult, potrivit ministrului moldovean al Economiei, măsura dată se înscrie perfect în normele internaționale ale Organizației Mondiale a Comerțului și Acordului privind crearea zonei de comerț liber în cadrul CSI", menţionează instituţia de profil.

În cadrul dialogului, cei doi miniștri au convenit că după data de 10 mai curent, la Chișinău va veni un grup de experţi ucraineni, care în comun cu colegii de la ministerul Economiei și alte instituții guvernamentale naționale, vor analiza mai minuțios situația dată, precum și alte bariere care există la exportul de produse din Republica Moldova în Ucraina și vor elabora un set de propuneri privind depășirea situației create, reieșind din interesul reciproc avantajos al părților.

Tematic

Propunere: Taxe vamale la importul de carne, lactate și ciment
Tagurile:
bariere vamale, Vamă, Taxe, Restricții, producătorul autohton, Mărfuri, produse alimentare, Import, război economic, Republica Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei