11:10 18 Octombrie 2018
În direct
  • EUR19.61
  • USD16.97
  • RUB0.26
  • RON4.20
  • UAH0.61
Marian Munteanu

Îngrijorările lui Munteanu: evitarea destrămării României

bursa.ro
POLITICĂ
Sa primesc un link scurt
10511

Proiectul european va fi valabil doar dacă va lua în considerație identitatea și demnitatea fiecărui stat membru, a declarat Marian Munteanu într-un interviu oferit portalului bursa.ro.

CHIȘINĂU, 25 iulie — Sputnik. Uniunea Europeană va fi un proiect de succes numai în măsura în care va respecta identitatea naţională a tuturor popoarelor care o compun, consideră Marian Munteanu, lider al Alianței Noastre, care a oferit un interviu portalului bursa.ro.

"Nu mi se pare viabilă o Uniune Europeană formată din grupuri şi indivizi în devălmăşie. UE trebuie să respecte identitatea, demnitatea fiecărui stat membru, a popoarelor din care este compusă şi, evident, a intereselor tuturor cetăţenilor europeni", consideră Munteanu.

În opinia acestuia, dacă forţele care domină azi Europa vor continua să considere că există ţări europene "privilegiate", care decid totul în numele tuturor, şi unele "de categoria a doua", proiectul european nu va avea un viitor.

Întrebat dacă se așteaptă la o destrămare a Uniunii Europene, acesta a răspuns că o prioritate la ora actuală o reprezintă "evitarea destrămării României".

"În acest moment riscăm procese periculoase, de destructurare, atât din punctul de vedere al stabilităţii economice, sociale, cât şi pe plan moral, spiritual. Este un fenomen foarte grav care trebuie cât mai rapid oprit şi înlocuit cu o reconstrucţie serioasă a instituţiilor statului şi relansarea economiei româneşti", afirmă Munteanu.

Marian Munteanu este cunoscut ca lider activ al mișcărilor studențești la începutul anilor 90. În 2016, PNL a propus candidatura acestuia pentru funcția de primar de București, fapt care a trezit numeroase critici din parte unor segmente ale societății civile, care l-au învinuit pe Munteanu de "promovarea unor viziuni fundamentaliste, extremiste, antieuropene și antidemocratice". În cele din urmă, candidatura acestuia a fost retrasă, fiind înlocuit cu Cătălin Predoiu.

Tematic

Marian Munteanu: A venit timpul să apară efervescența națională
Tagurile:
Identitatea națională, Destrămare, interviu, UE, Marian Munteanu, România
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei