20:44 24 Septembrie 2017
Chişinău+ 15°C
În direct
copil mamă

Lovitură asupra familiilor de români din Germania şi nu numai

Primăria Orhei
SOCIETATE
Sa primesc un link scurt
38903

Germania vrea să adopte o lege care va afecta rezidenţii străini. Inclusiv cetăţenii români. Prin această reglementare, alocaţia pentru copii o vor primi doar acei părinţi ai căror copii locuiesc împreună cu ei în ţara de reşedinţă.

Chişinău, 25 feb — Sputnik. Germania este pe cale de a impune o lege care va afecta rezidenţii străini, ca urmare a promisiunilor făcute de UE Marii Britanii, ca parte a unor reforme mai ample menite să evite Brexitul, scrie portalul informaţional napocanews.ro, cu referire la „Deutsche welle”.

Este vorba de o reglementare prin care părinţii care au reşedinţă în Germania vor putea primi alocaţia pentru copii doar dacă aceştia locuiesc împreună cu ei. Mai mult, se precizează ca suma alocaţiei să fie la nivelul celei primite în ţara de origine a rezidenţilor. Această normă vizează în primul rând muncitorii stabiliţi în Germania din Estul Europei, unde alocaţiile pentru copii sunt foarte mici. Spre exemplu, în România alocaţia plătită unui copil este de aproximativ de 20 de euro.

În luna decembrie 2015, numărul copiilor care primeau alocaţie de la statul german, dar locuiau în afară ţării, era de 120 de mii.

Pe primul loc la acest capitol sunt polonezii. Conform datelor din 2014, aproximativ 60.000 de copii polonezi care locuiau în afara Germaniei primeau alocaţii de la nemţi. Aceştia sunt urmaţi de francezi, cu 16.900 copii, iar pe locul trei se afla România, cu 9.000 alocaţii plătite copiilor care nu locuiesc în statul german. Alocaţia pentru primul şi al doilea copil în Germania este de 190 de euro.

Precizăm că prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron, a reuşit să obţină de la Uniunea Europeană dreptul de a „îngheţa" pentru o perioadă de patru ani acordarea anumitor ajutoare financiare cetăţenilor altor ţări din Uniunea Europeană, care au ajuns în ţară şi locuiesc în Marea Britanie, iar din anul 2023 să înceteze această practică în general.

Tematic

Marea Britanie va fi membru UE, dar cu un statut special
Tagurile:
alocaţii, Copii, România, UE, Germania, România, Germania
Reguli de utilizareCOMENTARII



Știrile Zilei