08:08 18 Iulie 2018
În direct
  • EUR19.55
  • USD16.68
  • RUB0.27
  • RON4.20
  • UAH0.64
Deliu Tudor, PLDM

Cu cine e mai bine să ai relații: răspunsul neașteptat al deputatului Deliu

privesc.eu
Știri
Sa primesc un link scurt
16430

Cele două coaliții care s-au format în Parlament – una de opoziție și alta de guvernare – au la temelie relații serioase. Deputatul liberal-democrat, Tudor Deliu, a încercat să explice natura acestor relații, precum și genul de relații pe care dânsul le preferă.

CHIȘINĂU, 21 iul – Sputnik. Făcând aluzie, probabil, la deputații care au plecat din PLDM, pe care cei rămași în partidul respectiv i-au numit trădători, Tudor Deliu a declarat joi în plenul Parlamentului că e bine să ai relații cu un partid, decât cu trădătorii.

Parlamentul Republicii Moldova
© Sputnik / Мирослав Ротарь

Declarația a fost făcută în contextul dezbaterilor legate de introducerea unei moțiuni de cenzură contra Guvernului Filip. Înaintrea documentului a fost susținută de deputații din PSRM, PLDM și PCRM, iar reprezentanții majorității parlamentare au criticat această inițiativă, acuzându-i pe comuniști și pe liberal-democrați că ar fi aderat la PSRM.

”Mai bine să ai relații cu un partid decât cu niște trădători”, a declarat liberal-democratul Tudor Deliu.

Moțiunea de cenzură (adică votul de neîncredere extrimat guvernului) se adoptă cu votul majorității deputaților aleși.

Tematic

A treia moțiune a PSRM țintește în Octavian Armașu
Tagurile:
Filip Pavel, moțiune de cenzură, Guvern, Parlamentul Republicii Moldova, Tudor Deliu
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei