19:24 20 Octombrie 2017
Chişinău+ 14°C
În direct
Liviu Dragnea

Din „puțul gândirii” liderului PSD, Liviu Dragnea

© REUTERS/ Inquam Photos / Octav Ganea
Opinie
Sa primesc un link scurt
16421

În cadrul Adunării Parlamentare a NATO, care a început luni la București, Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților și șeful PSD, a făcut o declarație, pe care o putem defini cu zicala: „Să vorbească și Ion, că și el e om”.

CHIȘINĂU, 10 oct — Sputnik, Marian Rădulescu. Liviu Dragnea s-a referit la relațiile româno-ruse: „Oricât ne-am dori dialogul cu Rusia, acesta nu poate avansa în lipsa reciprocității și cu ignorarea încălcării normelor comunității internaționale".

Dacă este vorba de o lipsă a reciprocității, asta vine doar dinspre partea română. Federația Rusă a făcut numeroase încercări, care au fost primite cu dezinteres la București. Din această cauză, singura reușită a fost în plan cultural, prin deschiderea, în mai 2015, a Centrului Rus de Știință și Cultură din București.

Personal am participat la mai multe acțiuni ale Centrului și afirm deschis că există o activitate susținută, un program bogat de manifestări, având ca scop cunoașterea culturii ruse de către români. Seria anuală de evenimente denumită generic „Zilele Culturii Ruse" se desfășoară în fiecare toamnă și se bucură de o audiență în creștere printre românii iubitori de cultură.

Activitatea doamnei Natalia Muzhennikova, directorul Centrului și inițiatorul tuturor acestor manifestări, nu are, din păcate, un echivalent din partea României la Moscova. Atunci, de unde vine lipsa reciprocității?

Ce să mai vorbim în plan economic? Aici este un dezastru total! România ignoră cu iresponsabilitate cererile pieței rusești de produse care și-au făcut faimă în timp: mobilă, încălțăminte, utilaj chimic, medicamente, produse alimentare…Eforturile producătorilor români de mobilă de a satisface solicitările pieței rusești întâmpină dificultăți serioase din partea autorităților românești, care invocă motive de-a dreptul puerile. Este normal? Nu!

Ce rezultate a dat în economia României „gândirea" președintelui PSD, Liviu Dragnea? Partidul aflat la guvernare a decis mărirea aberantă a salariilor demnitarilor și slujbașilor din aparatul de stat al României. S-au hotărât favoruri precum faimoasele „pensii nesimțite" și pensionarea unora „de la stat" pe la vreo 40 de ani!

Iar pentru obținerea banilor necesari acestor trântori onor guvernul PSD vrea ca de la 1 ianuarie 2018 să crească la fel de nesimțit contribuțiile sociale ale salariaților care mai produc ceva în țara asta, aflați cu toții în domeniul privat! Și să reducă drastic pe această cale veniturile celor care muncesc cu adevărat!

Asta este o politică de stânga? Nu, este o politică falimentară! „Puțul gândirii" guvernanților riscă să ducă România în puțul falimentului. Din care nu se știe cum va ieși!

Tagurile:
Puțul gândirii, dialogul cu Rusia, Zilele Culturii Ruse, Centrul Rus de Știință și Cultură din București, PSD, Natalia Muzhennikova, Federația Rusă, Moscova, Rusia
Reguli de utilizareCOMENTARII



Știrile Zilei