00:30 21 Mai 2019
În direct
  • EUR20.01
  • USD17.94
  • RUB0.28
  • RON4.21
  • UAH0.68
Viteză. Imagine simbol

La 10 zile de la „celebrul” LIVE al tinerei care conduce haotic prin Chișinău - tăcere

© Public Domain / Pixabay / tookapic
Opinie
Sa primesc un link scurt
184410

La 10 zile de la „celebrul” LIVE al tinerei care conduce haotic prin Chișinău - tăcere. De ce oamenii legii sunt neputincioși în acest caz.

CHIȘINĂU, 19 apr - Sputnik, Nicu Goncear. Astăzi se fac zece zile de când pe rețelele de socializare au apărut imaginile video cu tânăra care ne-a demonstrat încă o data că în Moldova justiția este selectivă, iar cetățenii sunt împărțiți în două categorii – „ai noștri” și „ai lor”.

Este grav și strigător la cer, deoarece anume aceste cazuri îi determină pe mulți dintre cetățenii acestei țări să pună lacăt la tot și să plece, să plece într-o țară în care vor avea siguranța că legea este lege pentru toți, iar atunci când vor traversa strada, o vor traversa în siguranță. Dar să le luăm pe rând.

De ce cazul tinerei care s-a filmat pe 9 aprilie în timp ce conduce haotic pe străzile Chișinăului „miroase” a mușamalizare

La 10 zile de când tânăra cu nickname-ul annie.888 a condus haotic pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Capitală, creând mai multe situații de accident, singurul lucru pe care l-a făcut poliția a fost să posteze pe 14 aprilie un mesaj pe Facebook.

În postarea respectivă, reprezentanții INP se arată foarte indignați de faptul că unele surse media au pus pe „umerii” eroinei LIVE-ului de pe 9 aprilie încă un video de același gen, doar că produs pe 13 aprilie. 

În aceeași postare, poliția ne informează că automobilului care a făcut „slalom” prin Chișinău a fost identificat, la fel și proprietarul acestuia care ar fi un bărbat. Acesta le-ar fi declarant oamenilor legii că, de fapt, automobilul a fost dat în folosință unei tinere de 26 de ani din Chișinău.

„Prin intermediul sistemului de monitorizare video, a fost stabilit automobilul din care a fost transmisă intervenția live, precum și proprietarul acestuia. Totodată, a fost stabilită și identitatea persoanei căreia proprietarul a transmis în folosință automobilul, fiind o tânără în vârstă de 26 de ani”, se menționează în postarea INP din data de 14 aprilie.

Doar că tânăra nu a fost găsită la adresa unde își are reședința.

„Deplasându-se la adresa care era indicată viza de reședință, fata nu a fost găsită”, a anunțat șeful serviciului „Info Trafic” al Inspectoratului Național de Patrulare, Pavel Apostol.

Așa că, cel mai probabil, oamenilor legii nu le rămâne decât să aștepte ca tânăra să se apropie singură la Inspectorat pentru a-și lua amenda.

Investigare sau mușamalizare?

Șeful serviciului „Info Trafic” al Inspectoratului Național de Patrulare dă asigurări că nu există nicio tentativă de mușamalizare a acestui caz.

„Aici vreau să dau asigurări că nu este vorba de mușamalizarea acestui caz. Este vorba de intenția poliției de a face claritate și de a urma toate procedurile legale. Noi nu putem să întocmim procese verbale în stânga și în dreapta, ca ulterior să fie anulate de instanța de judecată, în baza de lipsă de probe”, spune Pavel Apostol.

Întrebat ce sancțiune riscă tânăra, Pavel Apostol a declarant: „Acolo sunt mai multe încălcări. Respectiv, dacă vom reuși să demonstrăm aceste încălcări, în total, numărul punctelor de penalizare pe care ar putea să le acumuleze depășește cifra de 15. Noi vom înainta instanței de judecată și propunerea de a-i fi retras dreptul de a conduce un vehicul”, a declarat Pavel Apostol.

Ce spun internauții

Între timp, rețelele de socializare abundă în comentarii și critici la adresa Inspectoratului Național de Patrulare, care este învinuit de incompetență.

Tot în târg se vorbește și despre o afiliere a tinerei cu unele persoane din cercurile de sus ale Ministerului Afacerilor Interne, motiv pentru care inspectorii sunt neputincioși.

Eu sper totuși că munca depusă în ultimii ani de conducerea Ministerului Afacerilor Interne pentru schimbarea imaginii Poliției Republicii Moldova înseamnă mai mult decât permisul acestei tinere „annie.888”.

Subliniem că i-am contactat și astăzi pe reprezentanții INP pentru a ne spune dacă au noi detalii în acest caz. Ofițerul de presă Cristina Ababii ne-a comunicat că ne va da un răspuns în a doua parte a zilei, doar că după asta nu ne-a mai răspuns la telefon.

De ce tânăra cu nickname-ul „annie.888” prezintă un pericol pentru societate

LIVE-ul tinerei cu nickname-ul „annie.888” demonstrează că aceasta prezintă un adevărat pericol pentru societate. Declarația nu-mi aparține mie, ci unui instructor auto.

„Tânăra este mai periculoasă decât un șofer băut la volan și vă spun de ce. Tupeul de care dă dovadă vorbește despre probleme mari de personalitate, care nu vor fi soluționate cu aplicarea unei amenzi. Este clar că fata are legături, acolo sus, fiindcă altfel nu poți explica modul în care conduce”, spune instructorul auto care ne-a rugai să-i păstrăm anonimatul.

Cert este că LIVE-ul acestei tinere ne-a amintit de tragedia de acum un an și jumătate, din Harkov. Acolo, fiica de 20 de ani a unui om de afaceri a accidentat mortal șase persoane, iar pe altele cinci le-a lăsat cu traumatisme. Da, se presupune că Elena Zaițeva ar fi fost sub influența substanțelor narcotice în momentul producerii accidentului. Imaginile surprinse de camere video până la producerea acestei tragedii nu diferă prin nimic de LIVE-ul din seaza zilei de 9 aprilie, când „annie.888”și-a făcut de cap pe străzile Chișinăului. 

LIVE-ul de pe 13 aprilie

În cazul LIVE-ului de pe 13 aprilie, poliția anunță că la volanul mașinii se afla o tânără de 22 de ani. Aceasta s-a ales cu o amendă de doar 900 de lei și trei puncte de penalizare.

„În rezultat, în privința conducătorului auto, care s-a dovedit a fi o tânără în vârsta de 22 de ani și care și-a recunoscut vina, a fost aplicată o amendă în mărime de 900 de lei și 3 puncte de penalizare. Pentru alte două încălcări, constatate prin intermediul Sistemului de monitorizare video „Control trafic” în luna noiembrie 2018, a fost aplicată amendă în suma totală de 1 350 de lei și 6 puncte de penalizare”, se menționează în comunicatul INP.

O sancțiune prea blândă, aș spune eu. Dar voi ce ziceți?

Tematic

Imagini groaznice de la locul accidentului din Harkov care a curmat cinci vieți
Accidentul din Harkov a mai făcut o victimă. A decedat o tânără de 24 de ani
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei