07:06 07 Aprilie 2020
În direct
  • EUR20.13
  • USD18.64
  • RUB0.24
  • RON4.17
  • UAH0.68
Opinie
Sa primesc un link scurt
39510

Expertul rus Alexei Tokarev ne propune o succintă estimare a principalelor evenimente și procese care vor avea loc în anul 2020.

Alexei Tokarev, cercetător la Institutul de stat pentru Relații Internaționale al MGIMO

Sporirea incertitudinii și diminuarea caracterului catastrofal, iată care sunt cele două tendințe politice principale ale anului 2020, menționate într-o prognoză a Institutului pentru Relații Internaționale al MGIMO, “Amenințările Internaționale”.

Pe fundalul destrămării ordinii mondiale liberale, în grupul condus de SUA vor apărea tot mai mulți “răzvrătiți” care, fără a-și propune să părăsească alianțele politico-militare, își vor afirma cu voce tare valoarea propriei suveranități.

Alianțele sub auspiciile Americii

NATO și UE nu mai pot garanta lipsa unor divergențe, pretenții reciproce și chiar a jignirilor. Interesele naționale ale membrilor acestor alianțe de succes nu dispar odată cu anularea formală a frontierelor. La cea de-a 70-a aniversare de la fondarea NATO, membrii Alianței au supus unei revizuiri interesele comune. Au constatat că diverse state au inamici diferiți (kurzii pentru Turcia, Rusia pentru Polonia, imigranții pentru Ungaria, Grecia, Italia și Franța, Iranul și China pentru SUA). Acum fiecare este de două ori mai nesigur: în primul rând, dacă aliații vor sări în apărare în cazul unui conflict, și, în al doilea rând, dacă merită să lupte pentru interesele unor teritorii îndepărtate?

Marele ”scandalagiu” al NATO în 2019 a fost Turcia. În timp ce președintele Trump își măsura rachetele cu Kim Jung-in, Turcia a achiziționat sistemele rusești S-400. Drept răspuns, SUA au suspendat dotarea forțelor aeriene turce cu avioanele de generația a cincea F-35. Rusia le-a propus turcilor o alternativă – Su-35. Turcia a promis că se va mai gândi.

Principalele divergențe dintre Turcia și SUA, desigur, vizează Siria (mai există Fethullah Gülen și suspiciunile autorităților de la Ankara că americanii s-ar afla în spatele tentativei loviturii de stat din 2016). SUA îi susțin pe acei kurzi despre care Ankara este convinsă că sunt cu toții niște teroriști și separatiști. Trump ar putea promite mult și expresiv că va distruge economia turcă, însă trei sferturi din comerțul extern al acestei țări revine UE, care nu introduce sancțiuni.

În același timp, Turcia, Grecia și Ungaria sunt iritate de faptul că sunt percepute în UE ca niște “aziluri pentru refugiați”. În 2020, această iritare doar va spori, proporțional cu dorința birocraților de la Bruxelles de a diminua problema cu ajutorul banilor, prin tranșe directe.

Două baze turcești ale NATO – Incirlik și Kürecik vor rămâne piese de schimb în negocierile bilaterale. Turcia îi va amenința pe americani cu închiderea acestora, iar SUA vor face aluzii că ar putea într-adevăr evacua armele nucleare de pe teritoriul Turciei. Cică, cine vă va garanta atunci suveranitatea? Rusia va urmări cu interes aceste divergențe.

Urmează Egiptul și Arabia Saudită

Su-35 ar putea deveni o sursă de tensiuni în relațiile americano-egiptene. SUA răspund în același mod: Cairo este amenințat cu sancțiuni. În același timp, relațiile rămân foarte apropiate: un statut deosebit de “aliat în afara NATO”, ajutorul anual oferit industriei de apărare și educației militare se ridică la 1,3 miliarde de dolari, al doilea ca volum al comerțului după China, cooperare strânsă în sfera umanitară (SUA finanțează o multitudine de programe la toate nivelurile învățământului). Toate acestea au loc în paralel cu arestarea activiștilor civici americani și discursului occidental despre drepturile omului.

Egiptul intenționează să devină un hub regional de gaze, motiv pentru care semnează cu vecinii contracte pentru instalarea conductelor. Terminalele LNG permit livrarea gazului în UE. Conducta până în Cipru reprezintă un element cheie în toată această schemă, iar exercițiile comune “Meduza” (Grecia, Egipt, Cipru), imediat după declarațiile lui Erdogan despre faptul că nu va tolera astfel de proiecte în zona maritimă exclusivă în regiunea Ciprului de Nord, scot în evidență mai multe lucruri. Turcia este liderul „clubului răzvrătiților” și își mai ”arată colții” și în direcția UE atunci când insistă pe continuarea explorării șelfului cipriot. O probabilă zonă de tensiuni în anul 2020 în zona Mării Mediterane este cea din jurul conflictelor greco-turco-egiptene în privința gazelor.

Regatul Arabiei Saudite nu se află la o distanță mai mare de SUA decât Egiptul. El este și unul din principalii creditori ai Americii și un mare importator de armament, un elev exemplar în procesul de digitalizare și a construcției orașului viitorului Neom. Împreună e mai ușor să lupte cu Iranul. Împreună luptă eficient cu dronele care distrug uzinele petroliere. Chiar și tranșarea jurnaliștilor în ambasadele străine nu reprezintă o piedică în această amiciție. Însă contradicțiile se vor accentua în domeniul economic. Creșterea extracțiilor de hidrocarburi în SUA îi transformă pe americani în concurenți ai Arabiei Saudite.

Divergențele ideologice dintre SUA, puterile europene și aliaților lor asiatici doar se vor adânci: e puțin probabil ca Turcia să accepte rezoluțiile Congresului de recunoaștere a genocidului armenilor; e puțin probabil ca Polonia sub presiunea Franței să renunța la frica față de “amenințarea rusească”, iar Arabia Saudită, în pofida anumitor drepturi oferite femeilor, e puțin probabil să se preocupe de drepturile omului pe teritoriul său, cu atât mai mult în Yemen, unde saudiții distrug metodic populația civilă.

Varșovia – Berlin – Paris

Estul european va clocoti în anul 2020 nu mai puțin decât Orientul Apropiat. Polonia va continua să-și sperie vecinii din Vest cu vecinii din Est. Construcția “Fortului Trump”, livrarea sistemelor antirachetă Patriot (în 2022), deschiderea în Redzikowo a bazei antiaeriene Aegis Ashore în 2020 – oare ce divergențe ar putea avea Occidentul cu polonezii, care sunt convinși că reprezintă ultimul bastion în cazul în care Moscova va declanșa un atac?

Întâlnirea șefului MAE al Rusiei , Serghei Lavrov cu mareșalul libian Khalifa
© Sputnik / Владимир Астапкович

În afară de aceasta, Polonia realizează construcțiile unui terminal LNG în Świnoujście pentru exportul gazului SUA, chiar dacă principala capitală europeană – Berlinul, face lobby pentru Nord Stream – 2.

Varșovia este solidară cu Washingtonul și Londra în raport cu “Inițiativa celor Trei Mări”, iar Berlinul și Parisul încearcă că ridice poduri peste acest spațiu. Dar și noile valori europene, de genul multiculturalismului, globalismului și implementarea activă a agendei LGBT nu sunt deloc pe placul unei Polonii conservatoare, catolice. Eterna dispută post-sovietică cu Germania pentru întâietatea în Estul Europei nu va dispărea în 2020.

Franța este ghidată de ambiții istorice și personale. Peste un an, Angela Merkel va pleca la pensie și telefonul președintelui Macron va fi cel la care va putea apela Kissinger pentru a afla părerea Europei. Curtarea lui Trump la summituri și ridiculizarea lui pe la spate, anunțarea “morții cerebrale a NATO” și îndemnarea la o solidaritate în interiorul Alianței, afirmațiile despre sfârșitul hegemoniei occidentale și țintirea spre liderismul european, specularea pe contradicții - șeful statului francez va continua în 2020 să-și caute drumul spre succes în cadrul forumurilor internaționale.

Franța și Germania se vor opune tentativelor ucraineano-americane de a extinde “formatul normand”, insistând, alături de Rusia, asupra implementării acordurilor „Minsk-2”. În afară de aceasta, Parisul vrea să-și dezvolte relațiile cu Rusia dincolo de construcția gazoductelor.

Relațiile pragmatice cu Rusia, diminuarea dependenței față de SUA, păstrarea discursului despre crearea unei armatei europene – anul 2020 va deveni pentru Emmanuel Macron o perioadă a oportunităților pentru autonomizarea continentului, care se vor consolida dacă Trump va fi reales. E dificil să te abții de a deveni “un răzvrătit” atunci când aliatul tău anunță despre retragerea trupelor din Siria fără a-ți cere sfatul. Postările furioase pe Twitter din Casa Albă despre insuficiența contribuțiilor la Alianțe vor fi citite la Paris cu zâmbetul pe buze.

Rusia – a treia forță

În spațiul postsovietic, presiunile Occidentului asupra aliaților și prin intermediul lor – contracararea Rusiei se vor menține.

În Georgia, în pofida unei schimbări predictibile a prim-ministrului sub presiunea opoziției, discursul antirusesc nu va dispărea. Susținătorii lui Mihail Saakașvili din Mișcarea Națională Unită vor continua să-i acuze pe susținătorii lui Bidzina Ivanishvili din “Visul Georgian” de complicitate cu Moscova și invers. Conflictele din Karabahul de Munte și Donbas nu vor fi soluționate. Sunt posibile niște acțiuni pozitive ale președintelui Zelenski în schimbul de prizonieri, însă este evident că situația internă din Ucraina nu îi va permite să reglementeze conflictul așa cum se stipulează în acordurile de la Minsk (modificarea constituției și alegeri în autoproclamatele republici Donețk și Lugansk, restabilirea controlului forțelor ucrainene asupra frontierei).

Armenia rămâne o zonă a confruntărilor dintre vechea și nouă elită, ale căror punct culminat va fi ciocnirea premierului Pașinyan, în primul rând, cu Curtea Constituționale, în al doilea rând, cu reprezentanții elitei care îi susțin pe foștii președinți Kocearean și Sargsean.

Președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko, nu este pregătit de o integrare deplină cu Rusia (nu e vorba de unirea statele, ceea ce e imposibil, ci de dorința de a semna “foile de parcurs”). Relațiile strategice ale Rusiei și Belarus nu vor fi revizuite, însă există o probabilitate a micșorării facilităților oferite de Moscova economiei belaruse.

Moldova este o țară care are o bogată experiență în instabilitatea politică și schimbarea guvernelor. În țară vor avea loc alegerile prezidențiale. Forțele prorusești vor fi reprezentate de președintele Dodon, care este susținut de Moscova, fără a atrage atenție la alți actori proruși. În alegeri acesta se va opune candidatului comun al unioniștilor, care se pronunță pentru globalizare și ștergerea identității moldovenilor.

Rusia va susține principiul suveranității în toată lumea, pronunțându-se pentru dreptul la revoltă a celor care nu sunt de acord. În toate cazurile, când SUA vor flutura cu bâta sancțiunilor și vor amenința cu rachete, îndeosebi la mijlocul campaniei electorale din 2020, vor insista pe solidaritatea aliaților din NATO, Rusia le va aminti despre interesele ei naționale. Acestea pot fi protejate cu ajutorul avioanelor multifuncționale, sisteme de apărare antirachetă, centrale nucleare, gazoducte și valorile conservatoare.

Rusia este ca un “Deus ex machina”, care apare atunci când este nevoie de rezolvarea unei probleme complicate în relațiile bilaterale. Sarcina Rusiei nu este răpirea membrilor „clubului răzvrătiților”, ci să facă așa ca în jocul dirijat de educatorul mondial să existe mai multă creativitate.

Tematic

Rusia anunță că NATO s-ar pregăti de un conflict de proporții
Destrămarea NATO: Va reuși Alianța să-și păstreze unitatea?
Tagurile:
prognoze, 2020


Știrile Zilei