05:32 10 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.46
  • USD17.19
  • RUB0.24
  • RON4.02
  • UAH0.64
Opinie
Sa primesc un link scurt
Moldova - 30 de ani de suveranitate (12)
6101

Declarația de Suveranitate a stat la baza Constituției noastre din 29 iulie 1994, iar acest act este mai important decât Declarația de Independență, a declarat pentru Sputnik Moldova Pavel Midrigan, conferențiar la Universitatea de Studii Politice și Economice Europene.

CHIȘINĂU, 23 iun - Sputnik. Acum treizeci de ani, deputații din cadrul Sovietului Suprem al RSS Moldovenești au adoptat unul dintre cele mai importante documente din istoria statului nostru - Declarația de Suveranitate a Republicii Moldova. Pe atunci, pe teritoriul Uniunii Sovietice avea loc un proces care ulterior a fost numit ”parada suveranităților”.

Republicile unionale și cele autonome, una după alta, adoptau propriile Declarații de Suveranitate.

Conferențiarul universitar la facultatea de Drept a Universității ”Constantin Stere”, avocatul Pavel Midrigan, a subliniat importanța acestui document pentru istoria contemporană a Moldovei.

"Anume în Declarația de Suveranitate este menționat că aceasta va servi drept bază pentru noua Constituție. Prin urmare, de la adoptarea acestui document, am devenit suverani. Acest document este de cea mai mare importanță, în mai multe dintre fostele republici unionale alte declarații nici nu au fost adoptate”, a precizat Midrigan.

Textul indică asupra faptului că suveranitatea este o condiție naturală și necesară pentru existența statalității Moldovei. Apoi a fost adoptată Declarația de Independență, însă aceasta, potrivit expertului, este un document de o importanță mai mult simbolică - prin adoptarea Declarației de Suveranitate ne-am afirmat deja dreptul la independență.

„Declarația de Independență din 27 august 1991 este mai degrabă un document simbolic, în mare parte am fi putut să ne lipsim de acesta, dar Declarația de Suveranitate este foarte importantă, aceasta a pus bazele statalității noastre”, a concluzionat Midrigan.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Тема:
Moldova - 30 de ani de suveranitate (12)

Tematic

Voronin despre Declarația de Suveranitate: Încă nu s-a făcut uz de toate oportunitățile ei
Locuitorii din Bălți, despre cei 30 de ani de suveranitate
Tagurile:
Suveranitate, Pavel Midrigan


Știrile Zilei