17:04 11 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.46
  • USD17.19
  • RUB0.24
  • RON4.02
  • UAH0.64
© Sputnik / Igor Zarembo
Rafturi cu cărți în sala de lectură a Bibliotecii Wallenrod din Kaliningrad.

Astăzi în Rusia este marcată Ziua Națională a Bibliotecilor, instituită prin decretul prezidențial din 27 mai 1995. Vă invităm să descoperiți, din reportajul foto realizat de Sputnik, cele mai frumoase și mai mari biblioteci din Rusia.

Sărbătoarea Națională a Bibliotecilor a fost instituită în Rusia prin decret prezidențial în anul 1995. Această dată nu a fost aleasă întâmplător, ci pentru că anume pe 27 mai, în 1975, a fost fondată prima bibliotecă publică de stat din Rusia - Biblioteca Publică Imperială (acum Biblioteca Națională Rusă din Sankt Petersburg).

Primele biblioteci - colecții de manuscrise - au apărut în antichitate în Asiria, Egiptul Antic, Grecia și Roma, mănăstirile Evului Mediu timpuriu. Bibliotecile au cunoscut o dezvoltate încă din secolul al XV-lea după inventarea tipografiei. În secolul al XIX-lea au fost organizate biblioteci publice.

În Rusia bibliotecile mănăstirești au apărut în secolele XI-XII. Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, aproximativ 37% din întregul fond de carte al țării era concentrat în mănăstiri, însumând 260-350 de mii de exemplare. La mijlocul secolului al XVII-lea s-au format primele biblioteci de natură laică - ale ordinelor regale.

În 1714, o mare bibliotecă publică a fost deschisă la Sankt Petersburg, transferată în 1725 la Academia de Științe. Apoi au apărut bibliotecile științifice ale Universității din Moscova (1756) și ale Societății Economice Libere din Sankt Petersburg (1765).

Pe 27 mai (16 mai după stilul vechi), în 1795, împărăteasa Ecaterina a II-a a aprobat proiectul depus pentru construcția Bibliotecii Publice Imperiale. Aranjamentul său a durat aproape douăzeci de ani - din 1795 până în 1814. Biblioteca Publică Imperială din Sankt Petersburg a devenit prima bibliotecă de stat din Rusia al cărei obiectiv principal era crearea unei „colecții complete de cărți rusești”. Prin cărți rusești se înțelegeau cărți publicate de la începutul tipăririi în Rusia și publicate în limba rusă în străinătate. Biblioteca urma să includă și cărți despre Rusia publicate în limbi străine.

Pe teritoriul Imperiului Rus au fost deschise biblioteci școlare și religioase publice și de ofițeri.

Până în 1914, în Rusia funcționau peste 200 de mii de biblioteci.

După Revoluția din octombrie din anului 1917, dezvoltarea biblioteconomiei a fost determinată de decretele „Cu privire la înființarea biblioteconomiei” (1918), „Cu privire la protecția bibliotecilor și a depozitarilor de carte din RSFSR” (1918), „Cu privire la centralizarea biblioteconomiei în RSFSR” (1920), care prevedea crearea unei rețele unificate de biblioteci.

În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei 38% din fondurile bibliotecii au fost distruse, precum și 52% din clădirile bibliotecilor. Perioada postbelică a fost marcată de creșterea rapidă a rețelei de biblioteci, o creștere a fondurilor și de construcția unor noi edificii pentru biblioteci.

După prăbușirea URSS, sistemul unificat de sprijin metodologic pentru activitățile Sistemului de bibliotecă centrală a încetat să mai funcționeze.

În 2019, Guvernul rus a aprobat un plan pentru dezvoltarea Bibliotecii Electronice Naționale, incluzând selecția și sistematizarea cunoștințelor din fonduri de carte, arhivă, muzee și universități, includerea în sistem electronic de copiere a publicațiilor rusești în proporție de 100% în mod obligatoriu.

În cadrul proiectului național „Cultură”, conform standardului model, până în 2024 este prevăzută reechiparea a 660 de biblioteci municipale. Cel puțin 110 astfel de biblioteci actualizate ar trebui să apară anual în regiuni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Un oraș din România are cea mai frumoasă bibliotecă din lume
Tagurile:
Rusia, bibliotecă


Mai multe reportaje foto

Știrile Zilei