19:28 06 August 2020
În direct
  • EUR19.69
  • USD16.64
  • RUB0.23
  • RON4.07
  • UAH0.60
  • Incendiu la poligonul de deșeuri din Țânțăreni, Anenii Noi
  • Incendiu la poligonul de deșeuri din Țânțăreni, Anenii Noi
  • Incendiu la poligonul de deșeuri din Țânțăreni, Anenii Noi
  • Incendiu la poligonul de deșeuri din Țânțăreni, Anenii Noi
  • Incendiu la poligonul de deșeuri din Țânțăreni, Anenii Noi
  • Incendiu la poligonul de deșeuri din Țânțăreni, Anenii Noi
© Photo : Primăria Municipiului Chişinău
Incendiu la poligonul de deșeuri din Țânțăreni, Anenii Noi

Pentru a treia zi consecutiv, deșeurile de la rampa de gunoi din localitatea Țânțăreni mocnesc. Pompierii luptă pentru a lichida focul.

Lucrările de lichidare a incendiului de la poligonul de deșeuri din Țânțăreni, Anenii Noi, care s-a aprins acum trei zile, continuă. Pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în comun cu muncitorii de la Regia Auto salubritate, dar și reprezentanții autorităților publice locale, acționează pentru a stopa răspândirea incendiului și oprirea procesului de mocnire.

Deși fără flăcări, arderea deșeurilor produce mult fum, ceia ce îi nemulțumește pe locuitorii din zonă. De cealaltă parte, autoritățile au explicat că este destul de complicat să facă față focului care mocnește în continuare. Aproape 40 de unități de tehnică și peste 80 de persoane participă la lucrările de lichidare a incendiului. Au fost formate trei sectoare de luptă cu focul, iar pompierii refulează apă pentru potolirea arderii. Tehnica grea este utilizată pentru transportarea materialului necesar și efectuarea acțiunilor de copertare.

În această dimineață, la fața locului a fost și primarul Capitalei, Ion Ceban, care spune că încă nu a fost stabilită sursa incendiului.

Astăzi a fost convocată ședința Comisiei Situații Excepționale Chișinău cu privire la acest subiect. Contactat de Sputnik Moldova, consilierul primarului general, Tudor Gîrbu ne-a spus că decizia Comisie urmează a fi plasată pe parcursul zilei pe site-ul Primăriei. 

Șefa serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Interne, Alina Zbancă, a comunicat pentru Sputnik Moldova că a fost inițiată o anchetă pentru a stabili cauza incendiului dar și modul și corectitudinea reacționării angajaților IGSU și responsabililor Regiei autosalubritate. Urmează să fie stabilite toate detaliile în acest sens și, în cazul identificării unor ilegalități, vor fi aplicate sancțiuni.

În paralel, la nivel de autoritate publică locală va fi desfășurată o anchetă pe subiectul dat. Groapa de gunoi de la Țânțăreni se întinde pe aproape 26 de hectare. Aceasta a fost dată în folosință în 1990, iar în ianuarie 2011 a fost închisă temporar. Din 2017 a fost redeschisă pentru exploatare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
deșeuri menajere, Depozit de deșeuri, Gunoiște, Coş de gunoi


Mai multe reportaje foto

Știrile Zilei