23:51 23 Iunie 2017
Chişinău+ 20°C
În direct
Лидер общественного движения «Равноправие» (Молдова) Валерий Клименко

Ilan Shor candidează la funcţia de primar al Orheiului din partea Mișcării ”Ravnopravie”

© Sputnik/ Evgheni Panasenco
Politică
Sa primesc un link scurt
68 0 0

Decizia a fost luată după ce un grup de locuitori au venit cu propunerea ca Ilan Shor să candideze pentru primăria Orheiului.

CHIȘINĂU, 15 mai – Sputnik Moldova. Mișcarea social-politică ”Ravnopravie” a prezentat la Biroul electoral de circumscripţie al oraşului Orhei toate documentele necesare pentru înregistrarea candidatului formaţiunii la funcția de primar al acestui oraș. Este vorba despre cunoscutul om de afaceri Ilan Shor. O declarație în acest sens a făcut vineri la un briefing preşedintele mișcării ”Ravnopravie” Valerii Climenco.

Potrivit lui Climenco, decizia ca Ilan Shor să fie susţinut în calitate de candidat la funcţia de primar al oraşului Orhei a fost luată din mai multe motive.

”În primul rând, Ilan Shor este un om de afaceri de succes și un bun conducător. În al doilea rân, el este un mare mecenat. L-am cunoscut personal în acastă calitate. Când nu aveam mijloace ca să plecăm cu copiii noștri la un festival muzical din Rusia, ne-a ajutat Ilan Shor, care ajută copiii, veteranii și invalizii. Fără să mă cunoască, el mi-a răspuns: ”Da, vă vom ajuta”. Acest caz mi-a rămas în memorie”, a remarcat Climenco.

Politicianul a subliniat că ideea de a-l propune la funcţia de primar în Orhei a apărut după ce un grup de locuitori din oraşul acesta s-a adresat la ”Ravnopravie” cu solicitarea de a fi examinată propunerea de susţinere a lui Shor la demnitatea respectivă. Șeful grupului de inițiativă a subliniat faptul că mulți ar dori să-l vadă primar, pentru că în oraș îl cunosc mulți și în câțiva ani a reușit să facă multe pentru orașul Orhei.

Climenco a spus că Shor susține echipa locală de fotbal ”Milsami”, care este mândria orașului Orhei.

”Mai mult decât atât, mi s-a spus că în Orhei a locuit familia sa, rudele și că este respectat acolo. El susține oamenii săraci. Oamenii presupun că, devenind primar de Orhei, el ar putea face multe pentru oraș”, a spus politicianul

Șeful mișcării ”Ravnopravie” a spus că azi în jurul numelui Shor se vorbesc multe, inclusiv în legătură cu criza bancară din Moldova.

”Eu am însărcinat juriștii de la centrul nostru să cerceteze această situație, or nu ne-am permis să ignorăm ceea ce se vorbește despre Ilan Shor. În câteva zile am examinat câteva mii de pagini în care nu am găsit nimic care să confirme că Ilan Shor a furat măcar un leu. Repet, azi nu există nici o dovadă în acest sens! Reieșind din toate acestea, noi am decis să înaintăm candidatura lui Ilan Shor drept candidat la funcția de primar al Orheiului. Concomitent, au fost prezentate și listele pentru consilierii locali. Credem că împreună vom putea desfășura o campanie electorală de succes”, a punctat Climenco.

 

Reguli de utilizareCOMENTARII




Știrile Zilei