17:23 23 Septembrie 2017
Chişinău+ 19°C
În direct
PPEM contra PL

Partidul lui Leancă îi critică pe liberalii lui Ghimpu din CMC

Colaj Sputnik Moldova
Politică
Sa primesc un link scurt
31 0 0

Fracţiunea blocului electoral PPEM din Consiliul Municipal Chişinău critică dur comportamentul liberalilor şi al primarului capitalei, Dorin Chirtoacă, pentru că aceştia nu au organizat, aşa cum au promis, „negocieri responsabile pentru crearea unei coaliţii de guvernare în CMC”.

CHIŞINĂU, 28 iul – Sputnik. „A trecut o lună după clarificarea definitivă a situaţiei cu alegerea Primarului General al municipiului Chişinău. Probleme sunt multe în capitala ţării. Însă, până în prezent, nu au avut loc negocieri responsabile pentru crearea unei coaliții de guvernare în CMC”, se spune într-un comunicat al formaţiunii.

„Noi vom insista asupra pornirii neîntârziate a negocierilor efective, urmând ca rezultatul acestora să fie comunicat la timp și cât de transparent posibil chișinăuienilor – aceasta cu condiția că PL în genere are de gând să participe la formarea unei asemenea coaliții”, se mai spune în comunicatul citat.

Exponenţii fracţiunii i-au chemat „pe toţi colegii din CMC, și pe cei de la PL în primul rând, la un comportament responsabil și onest în raport cu locuitorii municipiului Chișinău”, menţionând faptul că „o lună este deja pierdută”.

Tematic

Chirtoacă şantajează posibilii aliaţi ai PL cu procurorul european?
Iurie Ciocan: urmează validarea CMC, fără renumărarea voturilor
Chirtoca: o coaliţie stabilă în CMC nu pare a fi posibilă
Tagurile:
Coaliţie, Negocieri, CMC, Chişinău, PL, PPEM, Consiliul Muncicipal Chişinău, Dorin Chirtoacă, Iurie Leancă
Reguli de utilizareCOMENTARII



Știrile Zilei