17:11 21 Aprilie 2021
În direct
  • EUR21.69
  • USD18.00
  • RUB0.24
  • RON4.40
  • UAH0.64
Politică
Sa primesc un link scurt
35110

Igor Dodon nu a negat, dar nici nu a conformat faptul că a fost depusă moţiunea de cenzură contra Guvernului condus de Streleţ. "Va fi o supriză", a spus liderul socialiştilor.

CHIŞINĂU, 21 oct – Sputnik. Solicitat de Sputnik, liderul PSRM, Igor Dodon, a evitat să răspundă franc la întrebarea dacă a fost depusă deja în Parlament moţiunea de cenzură privind demiterea Guvernului Streleţ.

„Veţi vedea mâine la ora zece. Va fi o surpriză”, a spus Igor Dodon.

Anterior, liderul socialiştilor a anunţat că deputaţii din fracţiunea parlamentară PSRM au pregătit o iniţiativă legislativă, care va fi depusă la Parlament îndată ce va fi semnată de cel puţin 26 de deputaţi. Totodată, Dodon a precizat că socialiştii nu pretind să fie ei autorii moţiunii de cenzură.

Pe de altă parte, liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a declarat că şi fracţiunea PCRM ar fi gata să susţină o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Streleţ.

Tematic

Dodon: şedinţa Biroului permanent amânată, deoarece alianţa nu ştie ce să facă
Tagurile:
Surpriză, Moţiune de cenzură, Guvernul Streleţ, Parlament, Guvern, Valeriu Streleţ, Igor Dodon, Vladimir Voronin

Știrile Zilei