12:19 21 Iulie 2018
În direct
  • EUR19.33
  • USD16.66
  • RUB0.26
  • RON4.15
  • UAH0.63
Alexandru Tănase, Curtea Constituţională a RM

ANRE are toată puterea să intervină iarăşi în tarife, după o decizie a CCM

privesc.eu
Politică
Sa primesc un link scurt
4310

Imediat după adoptarea Hotărârii Parlamentului, care a anulat numirea în funcţie a directorilor ANRE, Curtea Constituţională a fost sesizată de trei deputaţi, pentru a verifica constituţionalitatea actului legislativ respectiv. CCM a suspendat Hotărârea de joi a Parlamentului.

CHIŞINĂU, 5 dec – Sputnik. Curtea Constituţională a dispus suspendarea aplicării Hotărârii nr. 224 adoptată de Parlament la 3 decembrie curent, prin care au fost abrogate hotărârile Parlamentului de numire în funcţie a directorilor ANRE.

Curtea Constituţională a fost sesizată de deputaţii în Parlament Andrian Candu, Ştefan Creangă şi Sergiu Sîrbu. Legislatorii au cerut controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 224 din 3 decembrie 2015.

Până la examinarea fondului sesizării, CCM a menţionat următoarele:

„Având în vedere sesizarea depusă la 4 decembrie 2015, înregistrată la aceeaşi dată şi declarată admisibilă, examinând preliminar sesizarea menţionată, având în vedere actele şi lucrările dosarului, deliberând la 4 decembrie 2015 în şedinţă închisă, în vederea evitării prejudiciilor şi consecinţelor negative iminente pentru securitatea energetică a statului, fără a prejudeca fondul cauzei,

În temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, 251 alin. (1) şi (2) pct. 2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 71 alin. (1) şi (2) pct. 2) 61 şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se suspendă acţiunea Hotărârii Parlamentului nr. 224 din 3 decembrie 2015 privind abrogarea hotărârilor Parlamentului privind desemnarea directorilor Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

2. Se interzice efectuarea oricăror acţiuni pentru punerea în aplicare a hotărârii Parlamentului suspendate.

 

Tematic

Deputaţii propun să fie tăiate salariile directorilor ANRE
Vineri 13: zi neagră la ANRE
Tagurile:
Demiteri la ANRE, Hotărâre a Parlamentului, Suspendare, Curtea Constituţională a Republicii Moldova, Andrian Candu, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei