05:28 22 Octombrie 2018
În direct
  • EUR19.47
  • USD16.99
  • RUB0.26
  • RON4.17
  • UAH0.60
Парламент

Ion Sturza, "prorocul Facebook-ukui", desfiinţat de Alexandru Tănase

© Sputnik / Мирослав Ротарь
Politică
Sa primesc un link scurt
12110

Într-un articol publicat pe blogul său personal Alexandru Tănase îi dă mai multe replici lui Ion Sturza care, în opinia preşedintelui CCM, se prezintă ca un „proroc al Facebook-ului” şi este un fel de Sir Edward Coke pe malurile Bâcului.

CHIŞINĂU, 20 mar – Sputnik. Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, a decis să-şi „fructifice dreptul fundamental la replică”, să nu admită „complezenţă faţă de adversar”, ceea ce este, potrivit lui Cioran, „semnul distinctiv al debilităţii” şi să-i dea o replică lui Ion Sturza. Acesta din urmă, potrivit lui Tănase, a comis atacuri la adresa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova.

Парламент
© Sputnik / Мирослав Ротарь

Într-un text publicat pe blogul său personal Alexandru Tănase aminteşte despre remarca lui Sturza, precum că „prin decizia din 4 martie 2016 judecătorii Curții Constituționale și-au terminat carierele politice” şi se întreabă, „când a fost sincer dl Sturza, atunci când făcea complezenţe în privat sau când, pentru a se face remarcat, genera titluri de ştiri „efervescente” celor care sunt gata oricând să le plaseze”.

Totodată, Tănase a ţinut să sublinieze că „chiar dacă ar fi să admitem că scoaterea statului din captivitate, prin redarea dreptului cetățenilor de a-și alege șeful statului, ar putea să însemne finalul unor cariere politice, inclusiv a umilei mele persoane, eu cred că decizia dată a meritat pe deplin acest preț”.

Preşedintele CCM „îi aminteşte” lui Sturza că „în anul 1610, când judecătorul Sir Edward Coke a declarat, pentru prima dată în istorie, o lege ca fiind neconstituțională, regele a fost furios, iar cadrele didactice universitare de la acea vreme au numit-o „doctrină prostescă”. Cu toate acestea, anume această doctrină a stat la baza doctrinei Marshall, care este, de fapt, suportul modern al controlului de constituționalitate”.

„Revenind de la Sir Edward Coke pe malurile Bâcului, mă voi limita la mențiunea că și la case mai mari au fost invalidate legi de modificare a Constituției, cum ar fi Austria, Bulgaria, Lituania, Turcia, Africa de Sud etc. În anul 2014, Curtea Constituţională din Lituania, după 8 ani de la adoptare, a invalidat amendamentele operate în Constituţie, în anul 2006. Din câte sunt informat, nimeni din judecătorii care au adoptat aceste decizii, nu și-au terminat carierele lor publice, chiar dimpotrivă”, a mai scris Tănase.

De asemenea, Tănase a reiterat o teză lansată anterior şi a notat că „clasa politică, în totalitatea ei, declara că dorește rezolvarea acestui blocaj constituțional generat de reforma din 2000. Toți declarau că vor alegeri directe. În acest sens, inițiau referendumuri, cereau avizul Curții pentru modificări în Parlament, organizau flash-moburi etc. Uite că problema a fost rezolvată, oamenilor le-a fost întors dreptul de a alege șeful statului, nu vom mai asista la dizolvări infinite ale parlamentului pe acest motiv”.

„Din captivitate a fost scoasă principala instituție a statului. Cu toate acestea, de ce această zonă este furioasă? Oare nu din cauza că toți aveau o agendă ascunsă care prevedea menținerea acestui sistem, în ciuda intențiilor afișate? Întrebarea pe care o am eu este următoarea: criticii CCM chiar au dorit scoaterea țării din captivitate sau au urmărit perfid sopul de a îi substitui pe cei care o țin în captivitate, cu păstrarea actualului status quo? Sunt întrebari la care nu voi răspunde eu, ci îi voi lasa pe cei care vor citi aceste rânduri să decidă asupra gradului de sinceritate al acestora”, a menţionat preşedintele CCM.

Tănase a ţinut să-i mulţumească lui Sturza „pentru temerile sale privind finalul carierei politice și publice” ale dânsului.

„Înțeleg că-l doare sufletul pentru viitorul meu, la fel cum îl doare inima pentru țara pe care a condus-o cu brio cu două decenii în urmă. Culesul de like-uri pe Facebook la reședințele sale din Viena și București solicită implicații emoționale majore, la fel ca și aparițiile trimestriale la televiziunile din Chișinau”, se mai arată în textul publicat de Tănase.

Iar pentru cariera politică a lui Ion Sturza, Tănase scrie următoarele:

„Eu cred că Hotărârea CCM din 4 martie 2016 îi oferă domniei sale o șansă unică de a ieși din postura de „proroc al Facebook-ului” și de a veni în țara pe care știu că o iubește cu atâta ardoare, de a candida pentru funcția de șef al statului și de a-i mântui odată pe înapoiații de moldoveni de întunecime, corupție și oligarhie”.

Ultimele două alineate le publicăm integral:

„Eu chiar cred că are șanse, or, cei care îi dau like-uri astăzi pe FB erau la grădiniță atunci când domnia sa conducea țărișoara asta și nu-și mai amintesc nici despre celebrele privatizări, despre combinațiile cu cambiile emise pentru tilurile de valoare ale statului, nici despre cedarea controlului asupra Moldova-Gaz către Gazprom. Cine mai ține minte astăzi despre falimentarea industriei de prelucrare a legumelor și fructelor sau cine-și mai amintește azi membrul consiliului de administrație al cărei bănci a fost domnia sa până în 2005… Așa că…go ahead, dle Sturza! Dacă veți candida, votul meu vă aparține.

P.S. Îmi amintesc că la ultima apariție a dlui Sturza la PRO TV, acesta declara că pleca la București doar ca să-și „ia periuța de dinți” și revine acasă să lupte cu oligahia de pe malurile Bâcului. Păcat că Lorena Bogza nu l-a întrebat dacă are periuța cu el sau urmează să mai facă un drum la București”.

 

Tematic

Deputaţii au boicotat votarea privind confirmarea Guvernului Sturza
Tagurile:
Curtea Constituţională a Republicii Moldova, Replică, Alexandru Tănase, Ion Sturza
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei