03:33 23 Noiembrie 2017
Chişinău-1°C
În direct
Mihai Ghimpu

Mihai Ghimpu cumpără un hotel la Brașov și se pregătește să fugă din Moldova?

© Facebook / Mihai Ghimpu
Politică
Sa primesc un link scurt
216820

Mihai Ghimpu își mută averea în România pentru că în Republica Moldova nu mai este în siguranță și ar putea ajunge și el, ca și nepotul său Dorin Chirtoacă – acest lucru îl sugerează informațiile apărute în unele mass-media de la Chișinău, care deocamdată nu au nicio confirmare oficială.

CHIȘINĂU, 14 sept — Sputnik. Liderul liberalilor din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, și-ar fi cumpărat un hotel de patru stele în Poiana Brașov, România, anunță blogul presaindependenta.wordpress.com, informație care a fost preluată și de grupul Moldova Europeană de pe facebook.

Potrivit acestui blog, care, la rândul lui, citează actual.md, liberalul ar fi cumpărat hotelul de patru stele cu două milioane de euro. Deși este atât de scump, hotelul nu este foarte mare, el are doar 24 de numere (camere și apartamente). Valoarea lui de piață este ridicată, dat fiind că adăpostește un șir de obiecte de artă, dar şi oferă o vedere de excepție spre Masivul Postăvarul şi Munții Piatra Craiului. Potrivit sursei citate, preţul pentru o persoană care vrea să închirieze o cameră pentru o noapte ar fi de 100 de euro.

Sursa mai afirmă că hotelul cumpărat în Poiana Braşov nu ar fi singura afacere din România în care a investit Mihai Ghimpu. Președintele PL a început construcția unui complex rezidențial într-un cartier aflat aproape de malul mării la Constanță, iar vânzarea apartamentelor ar fi început deja.

Deocamdată președintele Partidului Liberal nici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat aceste informații apărute în presă. Dacă acestea sunt adevărate, atunci este posibil că Mihai Ghimpu intenționează să-și mute averea peste Prut și să părăsească Republica Moldova.

În același timp, mai mulți utilizatori ai rețelelor de socializare, membri sau simpatizanți ai PL, susțin pe facebook că informația privind achiziția unui hotel la Poiana Brașov de către Mihai Ghimpu ar fi un fals. Potrivit lor, Mihai Ghimpu nu este nici investitorul unui complex rezidențial care este construit într-un cartier aflat aproape de malul mării la Constanța.

Tematic

Mihai Ghimpu va fi închis? Vezi ce a declarat un fost deputat liberal
Tagurile:
investiție, avere, hotel, Partidul Liberal, Munții Piatra Craiului, Masivul Postăvarul, Poiana Brașov, Romania, Prut, Republica Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII



Știrile Zilei