08:18 20 Mai 2019
În direct
  • EUR20.03
  • USD17.94
  • RUB0.28
  • RON4.21
  • UAH0.68
Igor Dodon și Vladimir Putin

Igor Dodon, despre rezultatele întrevederii cu Vladimir Putin - detalii

© Sputnik / Сергей Мамонтов
Politică
Sa primesc un link scurt
16910

Președintele Igor Dodon a dezvăluit mai multe detalii privind negocierile purtate cu omologul său rus, Vladimir Putin - iată ce au convenit cei doi lideri.

CHIȘINĂU, 31 oct - Sputnik. Președintele Igor Dodon a discutat cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, întregul spectru al relațiilor bilaterale.

Așa cum a scris președintele pe pagina sa de Facebook, în timpul dialogului au fost atinse mai multe înțelegeri în mai multe domenii.

”Am convenit să fie întreprinse acțiuni concrete comune pentru creșterea exportului de bunuri moldovenești pe piața rusă, inclusiv excluderea, de la 1 ianuarie 2019, a taxelor vamale la exportul către Rusia a următoarelor produse moldovenești: legume, fructe (mere, cireșe, prune, nectarine etc.), conserve de fructe și legume și produse vitivinicole”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Șeful statului a subliniat că au stabilit în prealabil că vor fi continuate măsurile privind amnistierea pentru moldovenii care lucrează în Federația Rusă și care au încălcat legislația locală. Această prevedere urmează să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019.

”Am discutat în detaliu posibilitatea atragerii de investiții rusești în implementarea proiectelor de infrastructură în beneficiul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, a punctat Dodon.

De asemenea,în cadrul dialogului privind problemele din domeniul cooperării umanitare, părțile au convenit de comun acord să declare anul 2019 – Anul Republicii Moldova în Federația Rusă, iar 2020 – Anul Federației Ruse în Republica Moldova, precum și să fie elaborat un plan de activități comune.

Totodată, președintele s-a adresat liderului rus cu rugămintea de a analiza posibilitatea creșterii semnificative a numărului de burse pentru cetățenii moldoveni care doresc să studieze la universitățile din Federația Rusă, începând cu următorul an de învățământ.

Dodon i-a dat asigurări Președintelui Federației Ruse că majoritatea absolută a cetățenilor moldoveni susțin politica de păstrare a relațiilor seculare de prietenie cu Rusia și de consolidare a parteneriatului strategic moldo-rus.

Tematic

Iată cum a fost întâmpinat președintele Igor Dodon la Moscova – VIDEO
Dodon, față în față cu Patriarhul Kiril: Sfatul pe care i l-a dat Sanctitatea Sa
Tagurile:
intrevedere, Putin, Dodon, Rusia, Moldova
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei