16:48 16 Noiembrie 2018
În direct
  • EUR19.31
  • USD17.07
  • RUB0.26
  • RON4.14
  • UAH0.61
Întrevederea președintelui Andrian Candu cu Dereck J. Hogan, Ambasadorul SUA în Republica Moldova

Candu a discutat cu Hogan despre alegeri și imixtiunea externă

© Public Domain / Parlamentul Republicii Moldova
Politică
Sa primesc un link scurt
Activitatea Parlamentului Moldovei - știri de ultimă oră (113)
4810

Andrian Candu a discutat cu noul ambasador SUA despre alegeri și imixtiunea externă în contextul viitorului scrutin parlamentar din 24 februarie 2019.

CHIȘINĂU, 8 nov – Sputnik. Statele Unite ale Americii sunt partenerul strategic al Republicii Moldova, iar cooperarea pe toate domeniile de interes comun trebuie în continuare dezvoltată. Despre aceasta a discutat președintele Parlamentului, Andrian Candu, la întrevederea cu noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck Hogan.

Candu și Hogan au discutat despre alegeri și imixtiunea externă

Parlamentul anunță într-un comunicat de presă că, în cadrul discuției, oficialii au făcut un schimb de opinii despre evoluțiile interne din Republica Moldova și cele din regiune, precum și riscurile de imixiune externă în contextul viitoarelor alegeri parlamentare.

Protest la Chișinău 26 august 2018
© Sputnik / Miroslav Rotari

”Președintele Parlamentului a subliniat determinarea autorităților de a asigura desfăşurarea unor alegeri libere şi transparente. În acest scop, autoritățile au întreprins și vor continua să întreprindă acțiuni menite să asigure corectitudinea procesului electoral, care presupune inclusiv reguli și șanse egale pentru toți candidații”, se menționează în comunicat.

Candu a amintit de raportul Comisiei juridice, numiri și imunități, care vizează alegerile din Capitală, precum și investigația parlamentară legată de Fundația ”Open Dialog”. 

La 4 octombrie, Legislativul a constituit Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de imixtiune a Fundației ”Dialog Deschis” și fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova și a finanțării unor partide politice. Comisia urmează să prezinte raportul în Parlament în termen de 60 de zile de la data fondării, adică la începutul lunii decembrie.

La baza creării acestei comisii au stat unele informații apărute în presă, potrivit cărora ar exista o legătură strânsă dintre această fundație și mai multe formațiuni politice din țară atât din Parlament, cât și din opoziția extra-parlamentară. Potrivit democraților, care au propus crearea acestei comisii, este vorba de Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, Platforma Demnitate și Adevăr, în fruntea căreia se află Andrei Năstase, dar și Partidul Liberal Democrat din Moldova, care are cinci deputați în actualul Parlament.

Împotriva creării acestei comisii s-au exprimat deputații din fracțiunile PLDM și PL. Liberal-democrații au numit intenția de a crea comisia de anchetă drept o ”execuție a opoziției”. Liberalii au propus ca respectiva comisie să ancheteze nu doar Fundația ”Otwarty Dialog”, dar și alte ONG-uri.

În comisie și-au delegat reprezentanți PD – 3 deputați, PSRM – doi deputați și un deputat din partea Grupului Popular European.

Audierile în comisie se desfășoară anevoios

Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor de fapt şi de drept ale acuzațiilor de imixtiune din partea Fundaţiei „Otwarty Dialog” (Dialog Deschis) şi fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova și a finanțării unor partide politice a decis marți, 6 noiembrie, amânarea audierilor programate pentru săptămâna aceasta.

”Decizia a fost luată ca urmare a solicitărilor venite din partea unor persoane care urmau să fie audiate și care au invocat imposibilitatea de a da curs invitației”, anunță comisia într-un comunicat de presă.

La aceste audieri nu s-a prezentat liderul PAS, Maia Sandu, care a cerut ședință publică. Audierile au fost reprogramate pentru luni, 12 noiembrie.

Săptămâna trecută, membrii comisiei i-au audiat pe reprezentanții structurilor de stat care au sesizat problema de fond ce este anchetată de parlamentari. Este vorba despre MAI, SIS, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Procurorii au anunțat că vor prezenta informațiile în scris, deoarece legea nu le permite să vină la asemenea audieri.

 ”Informațiile primite oficial de la instituții, la această etapă, relevă o serie de aspecte importante pentru ancheta comisiei, de aceea am decis să invităm reprezentanții acestor instituții pentru a discuta pe marginea informațiilor furnizate”, a declarat președintele comisiei, deputatul Igor Vremea.

Potrivit lui Vremea, urmează să fie audiați și reprezentanții organizațiilor vizate de legături cu Fundația ”Open Dialog”, în așa fel încât comisia de anchetă să aibă o imagine completă asupra situației și să poată elabora un raport cât mai complex și echilibrat, pe care să-l prezinte în plenul Parlamentului.

Тема:
Activitatea Parlamentului Moldovei - știri de ultimă oră (113)

Tematic

UE șantajează Moldova. Declarația incredibilă a lui Andrian Candu
Deputații de la Chișinău au început ofensiva împotriva ONG-urilor
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei