07:10 22 Februarie 2019
În direct
  • EUR19.44
  • USD17.13
  • RUB0.26
  • RON4.09
  • UAH0.63
Comisia Interguvernamentală de Colaborare Economică Moldo-Română

Cum înțelege premierul Pavel Filip apropierea adevărată dintre Moldova și România

© Photo: Guvernul Republicii Moldova
Politică
Sa primesc un link scurt
13510

La Chișinău s-a întrunit Comisia Interguvernamentală de Colaborare Economică Moldo-Română, care de acum încolo își va ține ședințele de două ori pe an.

CHIȘINĂU, 16 nov – Sputnik. Evoluțiile în implementarea proiectelor moldo-române și stadiul actual al relațiilor investiționale bilaterale au fost discutate ieri de prim-ministrul Pavel Filip și ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat al României, Ștefan-Radu Oprea.

Prim-ministrul Pavel Filip și ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat al României,  Ștefan-Radu Oprea
Prim-ministrul Pavel Filip și ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat al României, Ștefan-Radu Oprea

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului de la Chișinău, oficialii s-au întâlnit în contextul celei de a XI-a sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale de Colaborare Economică între Republica Moldova şi România, care a avut loc în Capitala Republicii Moldova.

Premierul a salutat organizarea ședinței comisiei, menționând că aceasta reprezintă o platformă pentru identificarea soluțiilor la problemele existente și inițierea unor proiecte noi, avantajoase pentru ambele state. Pentru a dinamiza implementarea proiectelor deja lansate, s-a convenit ca sesiunile comisiei să fie organizate de două ori pe an.

Șeful Executivului a accentuat că relațiile economice moldo-române cunosc o dezvoltare ascendentă, iar numeroasele proiecte lansate în comun rămân a fi prioritare pentru țara noastră. Din acestea fac parte colaborarea cu „Transgaz” în vederea sporirii securității energetice a Republicii Moldova, interconexiunea rețelelor electrice, dar și proiectele sociale precum renovarea grădinițelor din grantul oferit de partea română.

Pavel Filip: Apropierea adevărată dintre România și Moldova este în proiecte concrete

Printre obiectivele ambițioase pe care părțile își propun să  le realizeze se numără posibilitatea construcției liniei de cale ferată Chișinău-București, reabilitarea unor poduri, colaborarea pe piețe terțe, interconexiunea pe aprovizionarea cu apa potabilă și, în mod prioritar, eliminarea tarifelor de roaming între cele două state.

„În asta văd apropierea adevărată – în proiecte concrete, de care vor beneficia oamenii”, a adăugat premierul.

Pachete turistice moldo-române comune

La rândul său, Ștefan-Radu Oprea a subliniat că toate subiectele ce țin de relațiile comercial - economice moldo-române au fost trecute în revistă la ședința comisiei, iar țara sa este deschisă pentru amplificarea colaborării.

„După valoarea volumului schimburilor comerciale, România se află pe locul întâi. Ne dorim să fim pe primul loc și la capitolul investițiilor în Republica Moldova”, a spus Ștefan-Radu Oprea.

Oficialii au discutat, de asemenea, oportunitățile de colaborare în domeniul turismului, exprimând interesul pentru crearea pachetelor turistice comune.

Tematic

București: în trei apartamente locuiesc 15 mii de cetățeni ai Republicii Moldova
Tagurile:
Bucuresti, Chisinau, Pavel Filip, vama moldo-romana
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei