15:34 26 Aprilie 2019
În direct
  • EUR19.92
  • USD17.89
  • RUB0.28
  • RON4.19
  • UAH0.67
Spion. Poză simbol

În Moldova ar putea izbucni un scandal de spionaj. Și din nou ar fi vinovată Rusia

CC BY-SA 2.0 / Lorie Shaull / Spion
Politică
Sa primesc un link scurt
29330

Comisia de anchetă în cazul ”Open Dilaog” a prezentat astăzi raportul în Parlament. Unele informații și concluzii au fost clasificate.

CHIȘINĂU, 16 nov – Sputnik. Parlamentul Republicii Moldova a adoptat vineri, 16 noiembrie, cu majoritatea voturilor deputaților prezenți în sala de ședințe, Raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de imixtiune în politica internă a Republicii Moldova a Fundației ”Open Dialog”.

Deputații au adoptat hotărârea după aproape patru ore de discuții asupra raportului Comisiei de anchetă. Documentul a fost prezentat de președintele comisiei, deputatul Igor Vremea. Unele pasaje din raport au fost secretizate și au fost prezentate cu ușile închise.

Raportul conține concluzii și recomandări către mai multe instituții de stat: Procuratura Generală, Serviciul de Informații și Securitate, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, CNA și Comisia Electorală Centrală.

Potrivit concluziilor anchetei desfășurată de deputați, unele partide din Moldova și anume Partidul Acțiune și Solidaritate și liderul acestuia Maia Sandu, și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, condus de Andrei Năstase, au beneficiat de finanțări ilegale din partea Fundației străine ”Open Dialog”. Potrivit anchetei, această fundație ar fi finanțată de serviciile speciale ruse, iar prin aceasta serviciile de informații și securitate ruse ar încerca să influențeze politica din Republica Moldova.

”PAS și PPDA, dar și liderii acestora, au beneficiat de finanțare din partea Fundației ”Open Dialog” și nu au declarat în modul corespunzător aceste finanțări”, a declarat președintele Comisiei.

Ancheta comisiei parlamentare a constatat o implicare activă a asociațiilor obștești străine sau autohtone cu finanțare străină în finanțarea directă și indirectă a activităților unor partide politice din Moldova, de influențare a opiniei politice, acțiuni ce încalcă flagrant legislația în vigoare.

Sandu și Năstase ar putea fi învinuiți de trădare de patrie și spionaj  

Hotărârea adoptată de Parlament conține mai multe recomandări în vederea analizei și investigării minuțioase a materialelor și concluziilor Comisiei de anchetă. Astfel, Procuraturii Generale i se recomandă să examineze constatările din raport în contextul calificării și încadrării juridice a acțiunilor de implicare a Fundației și persoanelor afiliate în acțiuni ce atentează la securitatea națională a Republicii Moldova.

În textul inițial al Raportului se propunea, examinarea acestor acțiuni ”inclusiv prin prisma trădării de patrie, spionaj, cu tragerea la răspundere conform legii”.

În cadrul dezbaterilor asupra Raportului s-a remarcat că Parlamentul nu este în drept să indice organelor de anchetă sub ce aspect trebuie să fie investigate acțiunile acestei fundații în Moldova și a persoanelor afiliate ei, astfel că această propoziție a fost omisă din hotărârea votată.

De asemenea, s-a recomandat CEC să efectueze o analiză amplă a proceselor și capacităților instituționale și să propună Parlamentului măsuri de îmbunătățire a mecanismului de supraveghere și gestiune financiară a partidelor politice.

Candu: vom trimite Raportul inclusiv către CIA și FBI

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că va da indicații ca de luni, 19 noiembrie, textul Raportului comisiei să fie tradus în limba engleză astfel ca să fie trimis spre analiză UE, NATO, Consiliului Europei, OSCE, Parlamentului European, Comisiei Europene și serviciilor speciale din SUA, Ucraina, România, Polonia.

”Deoarece sunt informații ce țin inclusiv de securitatea acestor țări. Aceste țări trebuie să facă investigațiile necesare, dacă este cazul”, a declarat Candu.

Președintele Parlamentului a mai promis că va depune toate eforturile ca și partea secretă a Raportului să fie desecretizată. Acesta s-a arătat dezamăgit că la aceste audieri nu au venit Maia Sandu și Andrei Năstase

”Regret că nu a fost un dialog al comisiei cu Maia Sandu și Andrei Năstase, deoarece comisia ar fi avut o informație mai amplă și să înțelegem cum lucrează și cum încearcă să influențeze astfel serviciile de informații și de securitate a Federației Ruse politica din Republica Moldova”, a declarat Candu.

Sandu și Năstase, despre legăturile lor cu ”Open Dialog”

În cadrul anchetei, comisia i-a audiat pe reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, CEC, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și membrii Asociații Promo-LEX. De asemenea, informații la răspunsurile deputaților a prezentat în scris și Procuratura Generală.

Deputații din cadrul comisiei i-au invitat la audieri și pe liderul PAS, Maia Sandu, dar și pe președintele PPDA, Andrei Năstase. Ambii au refuzat să vină la aceste audieri, motivându-și decizia prin caracterul închis la ședințelor comisiei.

La 12 noiembrie, Sandu și Năstase au venit până la ușa Parlamentului Republicii Moldova, însă doar pentru a face declarații pentru presă, în care au acuzat membrii comisiei că încearcă să-i ”discrediteze”. În același timp, Sandu și Năstase nu au negat că au participat la unele evenimente care au fost plătite de fundația ”Open Dialog”, însă au negat orice finanțare de către aceasta a formațiunilor pe care le reprezintă.

”Am fost la un eveniment, anul trecut, în 2017, pentru a vorbi în Parlamentul European despre încălcarea drepturilor în Republica Moldova și acest lucru nu are nimic cu finanțarea din afara țării a partidelor politice. Acest eveniment a fost organizat de câțiva membri ai Parlamentului European și fundația ”Open Dialog”, care ne-a finanțat deplasarea la Bruxelles”, a declarat Sandu.

Liderul PAS a dat asigurări că formațiunea sa nu a fost niciodată finanțată de ”Open Dialog” sau oricare altă organizație.

Istoria creării comisiei de anchetă în Parlament

Pe 4 octombrie, Parlamentul de la Chișinău a constituit Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept ale imixtiunii Fundației ”Open Dilaog” (Dialog deschis) și fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlovska, în treburile interne ale Republicii Moldova și finanțării din exterior a unor partide politice din Republica Moldova.

Protest la Chișinău 26 august 2018
© Sputnik / Miroslav Rotari

La baza creării acestei comisii au stat informații, potrivit cărora ar exista o legătură strânsă dintre această fundație și mai multe formațiuni politice din țară atât din Parlament, cât și din opoziția extra-parlamentară. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, Platforma Demnitate și Adevăr, în fruntea căreia se află Andrei Năstase, dar și Partidul Liberal Democrat din Moldova, care are cinci deputați în actualul Parlament.

În comisia de anchetă și-au delegat reprezentanți fracțiunile PD, PSRM și Grupul PPE. Din partea democraților au fost înaintați deputații Igor Vremea, Artur Reșetnicov și Marcel Răducan. Socialiștii sunt reprezentați în comisie de Vasile Bolea și Adrian Lebedinschi. Din partea Grupului PPE a fost delegat Simion Grișciuc.

Decizia de a crea această comisie a fost criticată de deputații PL, PLDM și PCRM. Aceștia nu au susținut nici Raportul comisiei de anchetă votat vineri, 16 noiembrie, de Parlament.

Tematic

Mihai Ghimpu, Maia Sandu și Andrei Năstase ne invită la circ
PD solicită UE să investigheze legăturile lui Sandu și Năstase cu frauda bancară
Punctul pe ”i”: Deputații vor afla dacă Sandu și Năstase sunt finanțați de peste hotare
Tagurile:
Rusia, spionaj, Andrei Năstase, Maia Sandu, Parlament
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei