09:46 02 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.25
  • USD17.18
  • RUB0.24
  • RON3.98
  • UAH0.64
Politică
Sa primesc un link scurt
65410

Ședințele extraordinare ale Parlamentului, ce urmează să fie convocate în săptămâna care vine, vor avea și unele vizite surprize.

CHIȘINĂU, 10 aug – Sputnik. Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, i-a informat pe deputați, înainte de a pleca în vacanță, că ar putea avea un concediu de vară mai scurt decât de obicei.  Potrivit unei dispoziții semnată de Greceanîi, concediul de vară al deputaților se acordă în perioada 1-30 august.

Greceanîi i-a anunțat însă pe deputați că acest concediu ar putea fi mai scurt, iar Parlamentul se va convoca în ședințe extraordinare în a doua jumătate a lunii august.

”Noi vom convoca și ședințe extraordinare a Parlamentului la care vom examina proiectele de lege care țin de buna funcționare a statului”, a declarat președintele Parlamentului.

Zinaida Greceanîi le-a recomandat deputaților, ca începând cu data de 12 august,  să fie în Chișinău.

”Probabil că în zilele de 13,14,15 august vom convoca ședințe extraordinare ale Parlamentului. Dacă va fi necesar, vom munci toată luna august”, a declarat speakerul.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, Legislativul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

În cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiune extraordinară sau specială la cererea Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaţilor.

Cererea de convocare a sesiunii extraordinare sau speciale se face în scris în adresa Biroului permanent şi va cuprinde motivul, ordinea de zi propusă şi durata de desfăşurare a sesiunii. Convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară sau specială se va face în 3 zile de la data înregistrării cererii, dacă legea nu prevede altfel.

Ședințele extraordinare vor fi cu surprize

La una din ședințele extraordinare ale Parlamentului, care urmează să fie convocate săptămâna viitoare, procurorul general interimar al țării, Dumitru Robu, ar putea veni în fața forului legislativ și solicita ridicarea imunității parlamentare a unor deputați. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, într-o intervenție telefonică pentru emisiunea ”Sputnik Matinal”. 

Ministrul susține că solicitarea de retragere a imunității va fi făcută în dosarul intentat de Procuratură pentru uzurparea puterii în stat, în perioada 7 – 14 iunie 2019, de către fosta guvernare a Republicii Moldova.

”În mod obligatoriu se va produce acest lucru. Ne-am angajat să ne convocăm în ședințe extraordinare pe 12 sau 13 august și atenție - vor fi surprize pentru foarte mulți. Ne-am angajat într-un proces de deoligarhizare a statului”, a declarat Năstase. 

PDM gata să meargă în judecată

Un grup de deputaţi PDM, foşti membri ai Guvernului Republicii Moldova, i-au cerut, la 9 august, procurorului general interimar, Dumitru Robu, să-şi anuleze ordonanţa din 5 august prin care, potrivit lor, ”a dispus ilegal pornirea unui dosar penal în privinţa unor pretinse fapte de uzurpare a puterii de stat”. În caz contrar, deputații democrați anunță că vor ataca ordonanţa în judecată chiar la începutul săptămânii viitoare.

Tematic

Parlamentul de la Chișinău are doi deputați noi
Noul director CNA, numit de Parlament cu 72 de voturi
Tagurile:
sedinte, Parlament


Știrile Zilei