11:07 26 August 2019
În direct
  • EUR19.80
  • USD17.89
  • RUB0.27
  • RON4.19
  • UAH0.72
Pavel Voicu

Nu doar Plahotniuc s-a ales cu pistol de la Ministerul Apărării: Cine și-a luat trei arme

© Sputnik / Miroslav Rotari
Politică
Sa primesc un link scurt
215120

Din cele 77 de arme dăruite de Ministerul Apărării din 1991 încoace, 57 au fost împărțite în ultimii 5 ani. Cu pistoale și alte arme gratis s-au ales miniștrii înșiși, apoi persoane din partidele care i-au promovat în funcție.

CHIȘINĂU, 15 aug – Sputnik, Eleonora Lisnic. Eugen Sturza, ministrul Apărării în guvernul anterior, i-a dăruit lui Vlad Plahotniuc, fostul lider al PDM, un pistol „TT” din partea Ministerului Apărării, în 2017.

Pistolul „TT” este o armă de producție rusă, concepută de Fiodor Tokarev, acum vreo 90 de ani (Пистолет Тульский Токарева).

Pe lista celor 77 de arme dăruite în total de Ministerul Apărării în anii 1991-2019, Plahotniuc ocupă locul 60.

Eugen Sturza și-a dăruit sieși trei arme, iar lui Ghenadie Cosovan i-a dat una

Cu sine însuși Eugen Sturza a fost și mai generos, dăruindu-și trei arme din proprietatea statului: o carabină, un pistol și un pumnal, a dezvăluit ministrul Apărării, Pavel Voicu, într-un briefing ținut joi, 15 august.

„Sturza, care nici nu și-a făcut serviciul militar, și-a dăruit trei arme într-o lună. (...) Sturza și-a dăruit lui o carabină, un pistol, un pumnal. Nu știu dacă a urmat catedra militară, să fie atent să nu se rănească”, a comentat Pavel Voicu, după ce menționase că predecesorul săг în funcția de ministru nu și-a satisfăcut serviciul militar în tinerețe.

Tot Eugen Sturza i-a dăruit o armă din partea Ministerului Apărării lui Ghenadie Cosovan, fost ministru-adjunct de Interne, apropiat al PDM-ului.

„Ce merite are Cosovan? A făcut ordine în Poliție? N-a făcut ordine”, a apreciat Pavel Voicu.

Eugen Sturza s-a aflat în fruntea ministerului în perioada octombrie 2017 - 8 iunie 2019.

Au fost devalorizate cadourile speciale din partea Ministerului Apărării  

La briefing, ministrul Pavel Voicu a divulgat „o practică ce depășește toate limitele”: în baza ordinelor semnate de miniștri, Ministerul Apărării a dăruit zeci de arme de foc sau arme albe unor persoane care n-au avut nicio contribuție  la dezvoltarea Armatei Naționale și a statului.

Arme și muniții confiscate de Poliție
© Photo : Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI

În opinia ministrului Voicu, această practică a devalorizat cadourile speciale din partea Ministerului Apărării.

De la Proclamarea Independenței, în 1991, și până în iunie 2019, prin ordine ale miniștrilor, Ministerul Apărării a dăruit 77 de arme de foc și arme albe unor persoane, a precizat Pavel Voicu.

Până în anul 2015 au fost dăruite doar 20 de arme „unor persoane cărora nu ai ce să le reproșezi”, a spus Pavel Voicu.

După 2015, au fost dăruite restul celorlalte 57 de arme, inclusiv câte 2-3 arme de persoană, unor oameni „afiliați politic sau apropiați miniștrilor”, fără merite în fața Armatei Naționale și a statului, a spus ministrul Voicu.

Pavel Voicu: „De la Șalaru au început ilegalitățile”

Pavel Voicu a afirmat că această practică abuzivă de a dărui arme a început pe vremea aflării liberalului Anatol Șalaru la conducerea Ministerului Apărării. Șalaru a ocupat funcția de ministru în perioada 30 iulie 2015 - 27 decembrie 2016.

Pentru sine, Anatol Șalaru a luat un pistol de la Ministerul Apărării.

„De la Salaru au început toate aceste ilegalități. Dl Șalaru a început să dăruiască. Și-a dăruit lui un pistol”, a precizat Pavel Voicu.

Tematic

Poliția, în alertă după detonarea a două grenade: „Predă arma benevol!”
Expoziție militară: Federația Rusă a prezintat noua dronă „Hunter” şi alte arme - Video
Tagurile:
arme, pistol, Ministerul Apărării, Vlad Plahotniuc


Știrile Zilei