17:20 25 Februarie 2020
În direct
  • EUR19.32
  • USD17.85
  • RUB0.27
  • RON4.02
  • UAH0.73
Politică
Sa primesc un link scurt
40010

Potrivit legislației naționale, preşedintele Curţii se alege prin vot secret, pentru un termen de trei ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor.

CHIȘINĂU, 19 aug – Sputnik. Judecătorii Curţii Constituţionale l-au ales în calitate de preşedinte al Curţii pe judecătorul Vladimir Ţurcan. Potrivit legii, preşedintele Curţii se alege prin vot secret, pentru un termen de trei ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor. În calitate de judecător care va exercita funcţiile preşedintelui în absenţa acestuia a fost aleasă judecătorul Liuba Şova.

Vineri, 16 august, noii judecători ai Curţii au depus jurământul în faţa Parlamentului, a preşedintelui Republicii Moldova şi a Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit Legii cu privire la Curtea Constituţională, judecătorii depun următorul jurământ: „Jur să îndeplinesc cinstit şi conştiincios obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale, să apăr orânduirea constituţională a Republicii Moldova, să mă supun în exercitarea funcţiei numai şi numai Constituţiei”.

Noii judecători ai Curții Constituționale sunt: Vladimir Țurcan și Domnica Manole (numiți de Parlament), Eduard Ababei și Serghei Țurcan(numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii), Liuba Şova şi Nicolae Roşca ( numiţi de Guvern).

Curtea Constituţională este compusă din 6 judecători, numiţi pentru un mandat de 6 ani. Doi judecători sunt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Detalii din CV-ul noului președinte al Curții Constituționale

Vladimir Țurcan este născut la 14 octombrie 1954 în satul Slobozia, raionul Slobozia, Republica Moldova.

În anul 1988 a absolvit Şcoala Superioară de Partid din Kiev. Este licențiat în Drept la Universitatea de Stat din Moscova.

Între anii 1976-1985, a activat în cadrul Procuraturii Generale a Republicii Moldova. În perioada 1985-1993, a lucrat în organele administrative ale Republicii Moldova.

A fost consilier al Ambasadei Republicii Moldova în Republica Belarus, între anii 1993-1997. Din 1997 și până în 2001 a deținut funcția de prim-viceministru, ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Între anii 2001-2002 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Din 2002 și până în 2005 este ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusă.

Din 2005 revine în Parlament. Până în anul 2009 este deputat în cadrul fracțiunii PCRM în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XVI-ea. Este reales în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XVII-ea.

În Parlament a deţinut funcţiile de preşedinte al Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi, a fost membru al Biroului permanent şi prim-vicepreşedinte.

Tematic

Exclusiv: Parlamentul schimbă candidaturile pentru Curtea Constituțională
Guvernul amână concursul pentru funcția de judecător al Curții Constituționale
Tagurile:
Vladimir Țurcan, judecători, Curtea Constituțională


Știrile Zilei