20:11 19 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.48
  • USD17.45
  • RUB0.28
  • RON4.08
  • UAH0.72
Politică
Sa primesc un link scurt
Știri din Parlamentul Republicii Moldova (15)
47710

Parlamentul urmează să examineze astăzi sesizarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, cu privire la ridicarea imunității parlamentare a unui deputat.

CHIȘINĂU, 20 sept – Sputnik. Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități a constatat, în cadrul ședinței din această dimineață, existența motivelor temeinice pentru acceptarea cererii procurorului general interimar, Dumitru Robu, în privința ridicării imunității deputatului din fracțiunea Partidului Șor, Petru Jardan.

Decizia a fost luată în urma votării secrete. Șase deputați au votat pentru, iar doi – împotrivă.  

Președintele comisiei, Sergiu Litvinenco, a declarat că va prezenta raportul Biroului Permanent al Parlamentului, care urmează să ia decizia cu privire la includerea acestei chestiuni pe ordinea de zi a ședinței plenare de astăzi a Legislativului. Ședința va începe la ora 14:00.

În ajun, procurorul general interimar a solicitat ridicarea imunității parlamentare pentru doi deputați. Este vorba despre deputatul democrat Vladimir Cebotari și deputatul din fracțiunea Partidului Șor Petru Jardan. Procurorii îi bănuiesc pe cei doi parlamentari de comiterea ilegalităților în procesul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău.

Joi, Parlamentul i-a ridicat imunitatea deputatului Vladimir Cebotari. În cazul deputatului Petru Jardan chestiunea a fst amânată pentru ziua de astăzi deoarece deputatul nu a fost prezent la ședința comisei și nu a avut posibilitate să-și expună punctul său de vedere.

Litvinenco a anunțat că se amână examinarea sesizării procurorului pentru vineri, ora 09:30.

La rândul său, deputatul din fracțiunea Șor, Denis Ulanov, a informat plenul că nici astăzi Jardan nu are posibilitate să asiste la ședința comisiei juridice deoarece nu se află în țară, urmând să revină abia în ziua de luni, 23 septembrie.

Cu toate acestea, comisia a decis să examineze solicitarea procurorului general interimar și fără prezența deputatului Petru Jardan.

Cine este Petru Jardan

Petru Jardan este la primul său mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Acesta a fost ales în Legislativ pe listele Partidului Șor.

Din decembrie 2013, Jardan a deținut funcția de director general SRL “Avia Invest”, companie care gestionează Aeroportul Internațional Chișinău.

A activat în calitate de jurist la ÎS Aeroportul Internaţional Chişinău, şef al serviciului juridic şi membru al Consiliului de administrare al Aeroportului Internațional Chișinău, consilier al directorului general al Aeroportului Chișinău, director al Departamentului Operațiuni la sol din cadrul Aeroportului Chișinău, director general-interimar la  ÎS Aeroportul International Chișinău.

Petru Jardan are 43 de ani. Este căsătorit și are un copil.

Тема:
Știri din Parlamentul Republicii Moldova (15)

Tematic

Ilan Șor, fără imunitate parlamentară: Astăzi procurorii i-au înaintat o nouă învinuire
Tagurile:
Parlament, imunitate parlanentară


Știrile Zilei