14:29 18 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.48
  • USD17.45
  • RUB0.28
  • RON4.08
  • UAH0.72
Politică
Sa primesc un link scurt
114410

A avut loc prima întâlnire bilaterală între preşedinţii rus şi ucrainean, în marja summit-ul în ”formatul normand”.

CHIŞINĂU, 9 dec - Sputnik. La Paris a avut loc prima întâlnire bilaterală între președintele Rusiei, Vladimir Putin, și preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, imediat după încheierea negocierilor dintre liderii țărilor care participă la summit-ul în ”formatul normand”. Preşedintele rus s-a declarat mulţumit de această întrevedere, comunică RIA Novosti.

Atenţia presei a fost îndreptată anume spre această întâlnire, ţinând cont de faptul că cei doi lideri nu au mai avut până acum o întâlnire tete-a-tete, ci doar câteva convorbiri telefonice.

Discuțiile dintre Putin şi Zelenski au durat o oră și 20 de minute. Preşedintele rus a declarat că este mulţumit de negocierile purtate cu omologul său ucrainean.

„E bine, sunt mulţumit”, le-a spus Putin jurnaliştilor care aşteptau la centrul de presă.

După această întrevedere, liderii „cvartetului normand” au mers la cină. Totodată, staff-ul liderului ucrainean a comunicat că negocierile între şefii de stat vor continua, în condiţiile în care, după întrevederea bilaterală, liderii „formatului normand” urmau să participe la o conferință de presă la care să anunțe rezultatele negocierilor.

Negocierile au devenit posibile după ce Kievul a acceptat ”formula Steinmeier” şi retragerea forţelor în regiunea Lugansk.

Prima întâlnire între liderii Rusiei, Franţei, Germaniei şi Ucrainei a avut loc pe 6 iunie 2014, iar ulterior acest format a fost denumit „normand”. Una dintre cele mai importante întâlniri ale „cvartetului” este considerat summitul care a avut loc în capitala belarusă în februarie 2015, unde au şi fost stabilite acordurile de la Minsk.

Tematic

Liderul RPD: Zelenski imită cele mai proaste manifestări ale lui Poroșenko
Putin, un bilanț al summitul BRICS: Despre Trump, Siria, Zelenski și Ucraina
Tagurile:
formatul normand, summit, întrevedere, Paris, Volodimir Zelenski, Putin


Știrile Zilei