13:22 29 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.39
  • USD17.61
  • RUB0.28
  • RON4.06
  • UAH0.72
Politică
Sa primesc un link scurt
165 0 0

Ștefan Petrache a fost un Bărbat cu literă mare, un exemplu de noblețe și decență, arta căruia va avea și în continuare „ecou în sufletele noastre”, se arată într-un mesaj de condoleanțe semnat de Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Ion Chicu.

CHIȘINĂU, 14 ian – Sputnik. Primele trei persoane în stat – -președintele Igor Dodon, șeful Legislativului Zinaida Greceanîi, și prim-ministru Ion Chicu au transmis un mesaj comun de condoleanțe în care evocă personalitatea artistului Ștefan Petrache, decedat pe 13 ianuarie. 

„Cu profundă tristețe am primit vestea că în seara zilei de 13 ianuarie s-a stins din viață dl Șefan Petrache, artist emerit al Republicii Moldova. Plecarea lui Ștefan Petrache lasă un gol imens în lumea artistică națională”, se arată în mesajul de condoleanțe al oficialilor.  

„Dl Ștefan Petrache a fost un Bărbat exemplu de noblețe și decență, arta căruia va avea un ecou în sufletele noastre pentru mulți ani înainte”, își exprimă admirația primele trei persoane în stat.

„Generații întregi au crescut cu memorabilele piese” ale lui Ștefan Petrache, precum „În august”, „Chemarea casei părintești”, „Adevăruri”, „Eu vin”, „Ce te legeni, codrule”, „Și dacă ramuri bat în geam”, mai notează Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Ion Chicu.

Semnatarii mesajului transmit condoleanțe familiei îndoliate, asigurând-o că-i este „alături în aceste momente dureroase”.

Ștefan Petrache s-a născut pe 8 mai 1949, la Vânători, Nisporeni. A cântat în formațiile „Contemporanul”, „Orizont”, „Plai” și „Noroc”. Este artist emerit și deținătorul medaliei „Meritul Civic”.

Tematic

O mare pierdere pentru Republica Moldova: A decedat Ștefan Petrache
Tagurile:
conducerea țării, condoleanțe


Știrile Zilei