06:55 07 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.48
  • USD17.39
  • RUB0.25
  • RON4.03
  • UAH0.65
Politică
Sa primesc un link scurt
Activitatea Parlamentului Moldovei - știri de ultimă oră (208)
115 0 0

A vota împotriva actualului Guvern, fără a avea capacitatea de a numi în loc unul funcțional și care să poată soluționa problemele cu care ne confruntăm este un lucru absolut neserios, a declarat deputatul PAS Vladimir Bolea.

CHIȘINĂU, 15 mai - Sputnik. Toate partidele luptă pentru putere, iar acest lucru este absolut normal deoarece scopul venirii lor la putere este schimbarea lucrurilor în Moldova. În țară avem doar două partide de opoziție, iar acestea sunt PAS și DA, care au împreună 25 de mandate. Cu un asemenea număr de deputați nu există nicio posibilitate de a prelua puterea în țară, pentru aceasta sunt necesare cel puțin 51 de mandate. Așadar, toate discuțiile că opoziția este gata să înlăture guvernul Chicu de la putere în zilele apropiate rămân a fi doar discuții. De această părere este deputatul Vladimir Bolea (Partidul PAS).

”Circulă tot felul de zvonuri despre crearea de blocuri politice în jurul unor formațiuni politice, nici măcar partide, pentru că ei nu sunt încă un partid în înțelesul deplin al cuvântului. Și noi, PAS, nu vedem nicio necesitate de a crea blocuri politice în Parlament, deoarece avem propria noastră fracțiune parlamentară”, a spus Bolea.

După cum a subliniat deputatul, săptămâna trecută PAS a venit cu o propunere către întregul Parlament, și nu doar către fracțiunile de opoziție, de a debloca cea de-a doua tranșă de asistență din partea Uniunii Europene, și este vorba de 40 de milioane de euro, de care Moldova  are nevoie. Pentru deblocarea finanțării era necesară îndeplinirea unui șir de condiții, care a depins atât de Guvern cât și de Parlament.

”Când vorbim de Guvernul nostru, demiterea lui va fi posibilă doar atunci când vom putea crea un alt Guvern în locul lui. În viziunea PAS, acesta ar trebui să fie un guvern pro-european, eficient, fără jucători compromiși. Este ușor să votezi pentru demiterea actualului Guvern, însă atunci cel nou va fi unul provizoriu”, afirmă Bolea.

Deputatul a subliniat că un guvern provizoriu va complica foarte mult situația economică din Moldova. În același timp, opoziția conștientizează faptului că astăzi va fi foarte dificilă crearea unui guvern funcțional, cu miniștri competenți, care să se implice în reforme și să atragă bani în economia Moldovei. Acest lucru va complica situația în Moldova, iar PAS nu este gata de așa ceva, a concluzionat Bolea.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Тема:
Activitatea Parlamentului Moldovei - știri de ultimă oră (208)

Tematic

Vladimir Bolea: Nu e nevoie de blocuri, să prezinte proiectul de lege și discutăm
Deputat PAS: "Acum noi nu suntem adepții creării unor blocuri"
Tagurile:
Moldova, PAS, Bolea


Știrile Zilei