20:25 03 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.43
  • USD17.23
  • RUB0.24
  • RON4.02
  • UAH0.63
Politică
Sa primesc un link scurt
149 0 0

Seful statului a amintit în această dimineață, într-o postare pe Facebook, că acum un an a fost răsturnată guvernarea oligarhică instaurată de fostul lider democrat Plahotniuc.

CHIȘINĂU, 8 iun – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a amintit că astăzi, 8 iunie, ”se împlinește exact un an din ziua când noi am reușit să răsturnăm regimul instaurat de Plahotniuc”, care la timpul respectiv părea imposibil de înlăturat.

El a calificat acea acțiune drept una de salvare a democrației și de eliberare Republica Moldova ”din captivitate, de sub o dictatură politică”.

”Acea acțiune curajoasă de luptă cu oligarhia a fost și meritul partidelor parlamentare, și meritul cetățenilor care ne-au susținut moral, și meritul partenerilor noștri externi, care au declarat ferm că nu tolerează abuzul puterii oligarhice și manipulările prin intermediul Curții Constituționale”, a scris șeful statului pe pagina sa de Fasebook.

Președintele a menționat că și colegii din Parlament, membrii blocului ACUM, ”au demonstrat că pot trece peste barierele ideologice și doctrinare și pot participa la o lovitură comună și definitivă împotriva regimului oligarhic”, apreciind că aceste procese politice ferme vor rămâne pentru totdeauna înscrise în istoria țării noastre.

Totodată, Dodon a constatat că în decurs de un an s-au schimbat multe lucruri, s-au produs și disensiuni, și înlocuiri de guvern, și pandemie, și criză economică.

”Toate aceste provocări au pus la grea încercare stabilitatea guvernării actuale și noi înțelegem că avem mult, foarte mult, de lucru pentru a dezvolta Moldova așa cum dorim cu toții. Dar nimeni nu va putea nega faptul că astăzi atmosfera în societate e cu totul alta decât un an în urmă”, a apreciat el.

În opinia lui Dodon, oligarhii – Plahotniuc și Șor, au fugit din țară, dar nu au renunțat la ideea de a prelua din nou puterea sub control, miza lor fiind să destabilizeze situația politică din Moldova, să demită guvernul și să-și infiltreze oamenii în noul guvern.

”Toate astea pentru a se revanșa și pentru a bloca acțiunile penale pe furtul miliardului și pe uzurparea puterii în stat, acțiuni care au avansat foarte mult în ultimele luni, sub coordonarea noului Procuror General”, a subliniat șeful statului.

În opinia lui, aceste provocări ale oligarhiei nu vor avea finalitate deoarece conducerea țării împreună cu poporul nu vor permite revenirea regimului oligarhic și nici instaurarea haosului politic, social și economic.

Ședința istorică a Parlamentului

Amintim că în data de 8 iunie 2019 a fost convocată ședința Parlamentului, la care au participat deputații a trei formațiuni politice: PSRM, PPDA și PAS.

În acea zi a fost constituită alianța de guvernământ, iar Zinaida Grecianîi a fost aleasă în funcția de președinte al Parlamentului și a fost instalat prin vot Guvernul Maia Sandu.

De cealaltă parte, Executivul lui Pavel Filip nu a cedat puterea. Protestatarii scoși în stradă de Partidul Democrat au blocat atunci intrarea în Guvern, iar Maia Sandu cu echipa de miniștri nu au avut acces în clădire. Astfel, au fost nevoiți ca prima ședință să o organizeze în sediul Parlamentului.

Într-un final, în data de 14 iunie, Partidul Democrat din Moldova s-a retras de la guvernare. În aceiași zi premierul de atunci Pavel Filip, împreună cu miniștrii democrați, și-au depus mandatele.

Instalarea unui nou Guvern

Guvernul condus de Maia Sandu, instalat în funcție în data de 8 iunie, a rezistat pe arena politică cinci luni și patru zile. Parlamentul a demis Executivul Sandu cu votul a 63 de deputaților socialiști și democrați. Motiv pentru demiterea Guvernului Sandu a servit modificarea Legii Procuraturii de către Executiv, prin asumare de răspundere.

În data de 14 noiembrie a fost învestit Guvernul Chicu, cu votul a 62 de deputați. Noua componență a Executivului a fost susținută de fracțiunea Partidului Democrat și cea a Socialiștilor.

Ulterior, mai mulți deputați PD în frunte cu Andrian Candu au părăsir fracțiunea parlamentară a PD, dar și partidul, fornând grupul parlamentar ”Moldova Noastră”.

Posibile scenarii pentru situația politică din Moldova

Astăzi, majoritatea parlamentară este constituită din doar 52 de deputați, existând riscul declanșării alegerilor parlamentare anticipate.

Șeful statului a fost întrebat în cadrul unei emisiuni la Sputnik Moldova care sunt șansele Guvernului Chicu de a activa în continuare în aceste condiții.

Dodon a menționat că el vede câteva scenarii privind evoluția de mai departe a situației.
Unul dintre acestea ar fi că Guvernul Chicu rămâne funcțional dar și majoritatea parlamentară se păstrează. 

Un alt scenariu despre care vorbește Igor Dodon ar fi plecarea și a altor deputați din majoritatea parlamentară, ceea ce ar însemna destrămarea majorității, dar fără demiterea Guvernului.

Președintele spune că există și probabilitatea de 20% ca Guvernul condus de Ion Chicu să fie demis printr-o moțiune de cenzură, pentru că premierul nu-și va da demisia.

”Guvernul cade, sunt epuizate două încercări de a numi un nou Cabinet de Miniștri, iar în acest caz avem Guvern interimar până la prezidențiale. Iar imediat după alegerea președintelui, Parlamentul este dizolvat și se merge la alegeri parlamentare anticipate pentru anul viitor”, a explicat șeful statului.

Cu șanse minime în viziunea șefului statului este scenariul care presupune numirea unui nou Guvern de către o altă majoritate parlamentară.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Diacov susține proiectul privind combaterea "traseismului politic", dar cu o precizare
Cine are de pierdut și cine va câștiga de pe urma plecărilor din PDM
Tagurile:
Plahotniuc, regim, răsturnare, regim oligarhic, 8 iunie, Dodon


Știrile Zilei