20:05 22 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.32
  • USD17.92
  • RUB0.25
  • RON4.33
  • UAH0.66
Politică
Sa primesc un link scurt
9520

Decretul prezidențial privind numirea lui Vladimir Golovatiuc în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, semnat de Igor Dodon pe 16 decembrie, a fost publicat pe 18 decembrie în Monitorul Oficial și astfel a intrat în vigoare.

CHIȘINĂU, 18 dec – Sputnik. Vladimir Golovatiuc este de astăzi în mod oficial ambasador al Republicii Moldova la Moscova, capitala Federației Ruse, după ce decretul semnat de președintele Igor Dodon privind numirea sa în funcție a fost publicat în Monitorul Oficial.

Candidatura deputatului socialist (PCRM) Vladimir Golovatiuc pentru funcția de ambasador la Moscova a fost aprobată de Guvern și de Comisia parlamentară pentru politică externă.

Ce priorități a punctat Vladimir Golovatiuc

Într-un interviu acordat anterior pentru Sputnik Moldova, Vladimir Golovatiuc a vorbit despre prioritățile sale în noua funcție.

În opinia sa, poziția misiunii diplomatice a Republicii Moldova în Federația Rusă trebuie să fie una argumentată și să conțină mai puține etichete sau clișee, pentru o dezvoltare reușită a relațiilor bilaterale moldo-ruse.

Activitatea ambasadorului în Rusia trebuie să fiecât mai pragmatică, trebuie adoptată ”o politică a relațiilor normale”, a mai declarat Golovatiuc.  

„Trebuie să-ți definești clar prioritățile, să definești interesele țării. Politica trebuie să fie cât mai  pragmatică. Nici un fel de salturi la dreapta sau la stânga”, consideră Golovatiuc.

Vladimir Golovatiuc își vede sarcina de ambasador la Moscova în protejarea intereselor cetățenilor moldoveni și a businessului moldovenesc.

„Acolo se află cetățenii noștri, emigranții noștri. Trebuie să acordăm prioritate intereselor economice, sociale. Să nu uităm de asta. Să promovăm interesele țării, exportul, să atragem proiecte interesante, investiții. Iar pentru asta trebuie să existe o politică a relațiilor reciproce normale”, a menționat Vladimir Golovatiuc în studioul Sputnik Moldova.

Vladimir Golovatiuc s-a născut la data de 7 iunie 1962 în satul Brăviceni din raionul Orhei. De-a lungul anilor, el a avut o activitate impresionantă în diverse domenii – Sputnik a publicat biografia politicianului.

De ce a fost rechemat fostuil ambasador

Reamintim că, pe 5 decembrie, în Vama Palanca, într-un microbuz cu plăcuță cu numere de înmatriculare aparținându-i misiunii diplomatice moldovenești la Moscova, au fost depistate mai multe cutii cu substanțe anabolizante.

În urma acestui scandal, ambasadorul Moldovei în Rusia, Andrei Neguța, a fost rechemat, iar în locul acestuia a fost numit deputatul socialist Vladimir Golovatiuc. Premierul Ion Chicu declarase că „este clar că este responsabilitatea, cel puțin indirectă, a conducătorului misiunii diplomatice” și „de aceea trebuie să răspundă”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Guvernul a aprobat: Golovatiuc – noul ambasador la Moscova
Golovatiuc, despre prioritățile în funcția de ambasador al Moldovei în Rusia
Biografia lui Vladimir Golovatiuc
Tagurile:
Moscova, ambasador

Știrile Zilei