07:48 25 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.49
  • USD17.99
  • RUB0.25
  • RON4.36
  • UAH0.65
Politică
Sa primesc un link scurt
,
73301

Deputatul Platformei parlamentare "Pentru Moldova", Sergiu Sîrbu a anunțat că acest grup parlamentar are o propunere pentru funcția de premier, pe care o va face publică după ce va purta consultări cu alte grupuri parlamentare.

CHIȘINĂU 29 dec - Sputnik. Sunt gata să-și asume responsabilitatea pentru un nou guvern și au deja o candidatură potrivită pentru funcția de premier. Această declarație a fost făcută de către deputații platformei parlamentare „Pentru Moldova”, în cadrul unui brienfing de presă susținut la Parlament. 

Potrivit deputatului Sergiu Sîrbu, statul are nevoie de un guvern ca acesta să poată funcționa, din acest motiv platforma parlamentară este gata să înainteze propria candidatură pentru fotoliul de prim-ministru. Deocamdată, deputații platformei nu au divulgat numele candidaturii lor și au menționat că acesta va fi făcut public doar după consultările cu celelalte fracțiuni parlamentare, pentru a se putea asigura majoritatea voturilor. 

„Toți înțeleg în ce situație se află țara și toți încearcă să fugă de responsabilitate. Noi nu ne temem de responsabilitate și suntem gata să ne asumăm responsabilitatea formării unui guvern tehnocrat și să propunem un candidat pentru funcția de prim-ministru care să administreze eficient țara”, a menționat deputatul Sergiu Sîrbu.

Deputatul Marina Tauber s-a arătat convinsă că candidatura care va fi propusă de platformă va fi susținută de majoritatea deputaților. 

„Noi ne oferim să formăm un nou guvern tehnocrat, format din profesioniști de înaltă clasă, care să fie condus de un prim-ministru responsabil, experimentat și un bun patriot. (...) Noi nu suntem împotriva alegerilor parlamentare, dar aceste alegeri trebuie organizate nu în actuala situație, nu fără un guvern funcțional, nu în plină criză”, a precizat Tauber.

Amintim că luni, 28 decembrie, noul președinte al țării, Maia Sandu, a avut consultări cu toate fracțiunile și platformele parlamentare, pentru a se decide următoarele acțiuni legate de domeniul politic din țară. Potrivit Maiei Sandu, în urma consultărilor, toate formațiunile s-au arătat deschise pentru alegerile parlamentare anticipate. Unii au menționat că vor ca noul scrutin să aibă loc cât mai curând posibil, alții însă au declarat că e nevoie de a asigura o nouă guvernare, iar apoi de declanșat procesul alegerilor anticipate. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
Pentru Moldova, premier, candidatură, deputat

Știrile Zilei