12:16 06 Martie 2021
În direct
  • EUR21.15
  • USD17.58
  • RUB0.24
  • RON4.33
  • UAH0.63
Politică
Sa primesc un link scurt
260 0 0

Liderul Partidului Democrat (PDM), Pavel Filip a declarat că „PDM nu va vota niciun guvern susținut de Șor și transfugi”. În opinia sa, „încă nu au fost epuizate toate șansele pentru învestirea unui guvern care să scoată țara din criză”.

CHIȘINĂU, 23 feb – Sputnik. Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), deputatul Pavel Filip, a publicat pe Facebook o declarație în care comentează decizia Curții Constituționale din 23 februarie.

„A venit și dezlegarea mult așteptată. Curtea Constituțională ne spune clar că decretul președintelui privind desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru este neconstituțional”, a scris Pavel Filip.

„Cu toate acestea, legea ne mai oferă o șansă: Curtea ne spune că fracțiunile parlamentare și președintele trebuie să recurgă la noi consultări. Dialogul trebuie să fie autentic, sincer și responsabil, iar consultarea fracțiunilor presupune identificarea sprijinului pentru învestirea unui nou guvern. Acesta trebuie să fie scopul dialogului: identificarea unei soluții de ieșire din criză, nu generarea unui blocaj”, a apreciat liderul PDM.

„Putem opri procesul pornit deja de instalare a unui guvern susținut de Șor numai dacă reușim, prin consens și dialog serios, să învestim un guvern de echilibru, care ar asigura menținerea direcției pro-europene. Rămâne clar pentru noi oricum: PDM nu va vota niciun guvern susținut de Șor și transfugi”, a declarat Pavel Filip.

În opinia lui Pavel Filip, „încă nu au fost epuizate toate șansele pentru învestirea unui guvern care să scoată țara din criză și că această decizie a CC ne spune clar că trebuie să găsim soluția pentru criza politică prin respectarea procedurilor constituționale”.

Reamintim, deputații socialiști au anunțat-o pe Maia Sandu că în Parlament s-a formalizat o majoritate de deputați care au solicitat, pe 11 februarie, să fie desemnat candidatul Mariana Durleșteanu la funcția de premier. Majoritatea anunțată de PSRM este formată din 54 de deputați socialiști, din Partidul „Șor” și Platforma „Pentru Moldova”. 

Șeful statului a ignorat majoritatea constituită și a înaintat-o repetat pe Gavrilița la funcția de premier.

Decretul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, prin care a desemnat-o repetat pe Natalia Gavrilița candidat la funcția de prim-ministru este însă neconstituțional. Decizia a fost pronunțată de Curtea Constituțională după ședința de marți, 23 februarie, în cadrul căreia a fost examinată în fond sesizarea unor deputați socialiști prin care au cerut suspendarea decretului prezidențial de desemnare repetată a Nataliei Gavrilița. 

Platforma Demnitate și Adevăr (DA) este dispusă să-şi asume formarea „unui guvern minoritar de profil pro-european” și „cheamă la negocieri partidele proeuropene responsabile şi consultări urgente cu președintele țării”, a menționat liderul formațiunii, Andrei Năstase, într-o declarație din seara de marți, 23 februarie. 

Totodată, liderul PSRM, fostul președinte Igor Dodon, i-a cerut Maiei Sandu, îndată după pronunțarea deciziei Curții Constituționale, „să emită imediat decretul de învestire a unui candidat legal la funcția de prim-ministru”. „Menționăm aici în mod special candidatura doamnei Mariana Durleșteanu, care a fost înaintată cu respectarea tuturor procedurilor, de o majoritate parlamentară legal constituită”, a spus el.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Andrei Năstase este gata să devină premier: Ce guvern vrea să constituie
Decis: Decretul de desemnare repetată a lui Gavrilița - neconstituțional
Tagurile:
PDM, Pavel Filip

Știrile Zilei