12:44 24 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.47
  • USD17.98
  • RUB0.25
  • RON4.36
  • UAH0.66
Politică
Sa primesc un link scurt
11901

Liderul socialiștilor consideră că doar după vaccinarea în masă a populației s-ar putea reveni la discuțiile cu privire la alegerile parlamentare anticipate.

CHIȘINĂU, 22 mart – Sputnik. Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon,  a declarat că este necesară numirea de urgență a unui guvern profesionist și funcțional care să asigure în decurs de câteva săptămâni inițierea imunizării în masă a populației.

În opinia lui, numai după vaccinarea a 300-400de  mii de cetățeni, ”vom putea reveni la discuții privind scenariile politice și alegeri”.

”În această situație, doar niște politicieni cinici, care își urmăresc propriile interese politice înguste, în detrimentul intereselor și sănătății majorității cetățenilor din țara noastră, pot cere alegeri anticipate în următoarele 3-4 luni”, a scris Dodon pe rețelele de socializare.

Fostul șef al statului a publicat un grafic în care este prezentată dinamica numărului de contaminări cu COVID-19, înregistrat săptămânal în Republica Moldova, și coeficientul de contaminare (numărul de cazuri noi de contaminare de la o persoană infectată).

Potrivit estimărilor specialiștilor, Moldova se află acum în apogeul incidenței, este înregistrat numărul maxim de cazuri săptămânale de contaminare din toată perioada – 10 571, a menționat liderul PSRM. În același timp, coeficientul de contaminare se reduce: săptămâna trecută acesta a constituit 1,01 comparativ cu 1,05 care a fost cu o săptămână mai devreme, și ne putem aștepta la o reducere a numărului de cazuri noi de contaminare la începutul lunii aprilie,

”Astfel de perioade, în care se înregistrează creșterea numărului de cazuri de contaminare cu coronavirus, durează câte 4-5 săptămâni și se atestă la fiecare 2-3 luni – cel puțin până la inițierea vaccinării generale a populației”, a opinat el.

În opinia lui Dodon, guvernul trebuie numit exact în perioada dintre valul curent de îmbolnăviri și cel următor care, în opinia specialiștilor, va fi la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Dodon: Se depun eforturi serioase pentru a aduce vaccinul ”Sputnik V” în Moldova
Tagurile:
Guvern, coronavirus, COVID-19, vaccinare, Dodon

Știrile Zilei