23:53 10 Mai 2021
În direct
  • EUR21.48
  • USD17.84
  • RUB0.24
  • RON4.36
  • UAH0.64
Politică
Sa primesc un link scurt
94 0 0

Deputații moldoveni revin în sala de ședință a Legislativului pentru a dezbate mai multe proiecte importante.

CHIȘINĂU, 21 apr - Sputnik. Parlamentul se întrunește joi, 22 aprilie, în ședință plenară. Pe ordinea de zi au fost incluse mai multe proiecte, printre care și o inițiativă ce prevede măsuri de susținere a întreprinderilor mici în cazul imposibilității calculării, raportării și achitării impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii.

Totodată, deputații vor examina proiectul de lege cu privire la blocul locativ, destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala nucleară Cernobîl, proiectul cu privire la impozitarea specială, cel privind compensarea tarifelor la energia electrică utilizată de consumatorii gospodăriilor casnice etc.

Ordinea de zi a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului. De asemenea, a fost aprobată ordinea de zi a ședințelor plenare pentru următoarele două săptămâni. În săptămâna curentă, Parlamentul se va întruni în ședință plenară joi și vineri. Mâine, ședința plenară va începe la ora 10.00.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Ciurea: Ce ar putea întreprinde Parlamentul ca să evite anticipatele
Tagurile:
Parlamentul RM, parlamentară, parlament

Știrile Zilei