22:38 12 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.52
  • USD17.69
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
Politică
Sa primesc un link scurt
28230

Curtea Constituțională s-a politizat, iar declarația privind „caracterul captiv al Curții Constituționale”, semnată de deputați, este una potică și nu are putere juridică. Declarațiile au fost făcute doi foști președinți ai Înaltei Curți, în studioul Sputnik Moldova.

CHIȘINĂU, 23 apr - Sputnik. Foștii președinți ai Curții Constituționale Dumitru Pulbere și Victor Pușcaș au declarat în cadrul Platformei de dialog a Agenției Sputnik Moldova că decizia Înaltei Curți privind dizolvarea Parlamentului a fost examinată formal, iar membrii Curții au făcut jocul politic al președintelui țării.

Foștii președinți ai CC au făcut o analiză a deciziei Curții privind dizolvarea Parlamentului și au ajuns la concluzia că avizul emis este unul superficial și că magistrații nu au analizat minuțios toate detaliile privind criteriile de dizolvare a Legislativului. Mai mulți, foștii președinți ai Curții au înaintat o notă deschisă de cazier constituțional prin care își exprimă revolta față de atitudinea Curții Constituțională în raport cu Constituția Republicii Moldova și îi cheamă la rațiunea pe magistrați.

Totodată, Dumitru Pulbere a declarat în cadrul emisiunii Sputnik Moldova că declarația privind „caracterul captiv al Curții Constituționale”, semnată vineri de deputați, este una potică și nu are putere juridică.

„Oare nu-i momentul să se gândească și să-și dea demisia onorabilă, să se ducă sau, cel puțin, să se gândească cum să revadă avizul său conform Codului jurisdicției constituționale, deci să-l abroge? (...) Eu nu pot să dau apreciere la ce a hotărât astăzi Parlamentul pentru că este un document politic, dar unele urmări juridice această dispoziție nu are. În Constituție e scris că judecătorii CCM sunt inamovibili pe perioada mandatului și nimeni nu are dreptul să-i retragă”, a precizat fostul președinte al CCM Dumitru Pulbere. 

Victor Pușcaș a menționat că avizul Curții privind dizolvarea Parlamentului a fost unul formal, iar scopul urmărit nu a fost cel de a înainta un adevărat guvern, ci de a dizolva Legislativul. 

„Dacă scopul prevăzut este formarea Guvernului, atunci e una. Dar în cazul dat, în Republica Moldova scopul a fost dizolvarea Parlamentului și s-a urmărit dizolvarea lui și nimeni nu a ascuns lucrul acesta. De aceea, Curtea Constituțională era obligată să verifice ce e cu aceste încercări de a investi un Guvern. Mai departe, Curtea era obligată să vadă dacă majoritatea parlamentară a existat în Parlament și dacă a fost candidatul propus de majoritatea parlamentară. Nici asta Curtea Constituțională nu a examinat, ceea ce înseamnă că Înalta Curte s-a apropiat de această problemă absolut formal, fără a pătrunde în esență și bănuieli apar la multă lume, la mulți specialiști. (...) Curtea Constituțională nu a folosit buchia, litera și spiritul Constituției”, a declarat fostul președinte al Curții Constituționale Victor Pușcaș. 

De aceeași părere este și fostul președinte al Curții Dumitru Pulbere, care a adăugat că Înalta Curte s-a politizat prin acest aviz de dizolvare a Parlamentului. 

„Chiar și de la tribuna Parlamentului, primul candidat a declarat că a venit ca să dizolve Parlamentul. I-a batjocorit pe deputați, i-a făcut criminali și corupți, iar Curtea Constituțională nu doar că trebuia să atragă atenția, dar era obligată să dea aprecieri, să nu mimeze consultările sau să nu abordeze formal  problema. Dar să spună că președintele Republicii Moldova a avut intenții nobile de a forma guvern, împreună cu Parlamentul. (...) În scrisoarea Consiliului Europei ni se face trimitere să citim avizul din 2019, Curtea nici asta nu a făcut. Se întreabă care este scopul pe care l-a urmărit Curtea? De a ameliora situația din țară sau de a lua partea unei ramuri, în cazul dat Președinția?”, a menționat fostul președinte al CCM Dumitru Pulbere. 

Foștii magistrați susțin că avizul CCM de dizolvare a Parlamentului este definitiv, dar nu și obligatoriu, fapt ce îi oferă președintelui statului posibilitatea să aleagă dacă semnează decretul de dizolvare sau dacă adună iarăși fracțiunile la consultări și înaintează un nou candidat la funcția de premier. 

Precizăm că 54 de deputați au adoptat vineri, 23 aprilie, declarația privind „caracterul captiv al Curții Constituționale” în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului.

Deputatul PSRM Vasile Bolea, care a citit în plen textul declarației, consideră că Înalta Curte și-a încălcat propria jurisprudență, când a constatat că există circumstanțe pentru dizolvarea parlamentului. Și asta pentru că în Legislativ există o majoritate gata să sprijine un candidat la funcția de premier. 

Totodată, amintim că Înalta Curte a recunoscut pe 15 aprilie existența unor circumstanțe care justifică dizolvarea parlamentului moldovenesc. Președintele CC, Domnica Manole, a precizat că la decizia instanței au fost anexate două opinii separate ale judecătorilor Serghei Țurcan și Vladimir Țurcan.

Maia Sandu a declarat la un briefing că va semna curând decretul prezidențial pentru dizolvarea Parlamentului și că alegerile parlamentare anticipate nu mai pot fi evitate. Totuși, acest decret nu poate fi emis câtă vreme în Moldova este instituită stare de urgență.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Nagacevschi: Avizul Înaltei Curți este în contradicție cu cel al Comisiei de la Veneția
Socialiștii cer demisia a trei judecători de la Curtea Constituțională
Tagurile:
Dizolvarea Parlamentului, magistratii CC, Curtea Constituțională

Știrile Zilei