21:42 23 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.37
  • USD17.97
  • RUB0.25
  • RON4.34
  • UAH0.66
Politică
Sa primesc un link scurt
241 0 0

Maia Sandu își continuă vizita de două zile în Republica Federală Germană, iar astăzi a anunțat că a luat micul dejun cu parlamentarii social-democrați Johann Saathoff și Fritz Felgentreu.

CHIȘINĂU, 20 mai – Sputnik. Președintele Maia Sandu a scris pe pagina sa de Facebook că, în cadrul vizitei sale în Germania, a discutat cu mai mulți membri ai Parlamentului federal german, din partea diferitor grupuri politice.

"Am avut un schimb bun de opinii cu domnul Manuel Sarazzin, deputat din fracțiunea Partidului Verde. Am discutat despre provocările și politicile de mediu din Republica Moldova, le-am povestit despre programul prezidențial de împădurire și intenția de a prioritiza, după alegeri, programele de gestionare a deșeurilor în comunități", susține Sandu.

Maia Sandu s-a întâlnit cu parlamentarii social-democrați Johann Saathoff și Fritz Felgentreu
Maia Sandu s-a întâlnit cu parlamentarii social-democrați Johann Saathoff și Fritz Felgentreu

Președintele țării mai spune că dimineață a luat micul dejun cu parlamentarii social-democrați Johann Saathoff și Fritz Felgentreu.

"Domnul Felgentreu este și președintele Forumului german-moldovenesc, o platformă constituită pentru promovarea relațiilor dintre cele două țări, iar domnul Saathoff este coordonator al Guvernului federal pentru Parteneriatul Estic, Rusia și Asia Centrală. Am discutat agenda de reforme pe care o promovez și care sper să fie realizată după alegerile anticipate, situația de securitate din regiune, precum și agenda europeană a Republicii Moldova", a declarat Maia Sandu.

Maia Sandu s-a întâlnit cu parlamentarii social-democrați Johann Saathoff și Fritz Felgentreu
Maia Sandu s-a întâlnit cu parlamentarii social-democrați Johann Saathoff și Fritz Felgentreu

Iar miercuri seara, președintele Maia Sandu a avut o cină de lucru cu parlamentarii Johann David Wadephul și Jürgen Hardt din grupul politic Uniunea Creștin-Democrată, membri ai Comisiei pentru afaceri externe.

"Am discutat cu parlamentarii creștin-democrați despre evoluțiile politice din Republica Moldova, despre planul meu de reformare a țării, dar și despre sprijinul Germaniei pentru parcursul european al Republicii Moldova și transformarea țării noastre într-o democrație consolidată care funcționează în interesul cetățenilor", a mai spus Maia Sandu.

Șeful statului a precizat că Republica Moldova apreciază sprijinul Germaniei pentru restabilirea securității în regiunea țării și integrarea europeană a statului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Cum și ce a discutat Maia Sandu cu Angela Merkel
Moldova sub protectorat german sau de ce Maia Sandu merge la Berlin
Tagurile:
Sandu, Maia Sandu

Știrile Zilei