19:00 22 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.32
  • USD17.92
  • RUB0.25
  • RON4.33
  • UAH0.66
Centrul de presa
Sa primesc un link scurt
18011

Fracțiunile parlamentare ar putea negocia în cadrul consultărilor cu președintele țării, Maia Sandu, introducerea stării de urgență în Republica Moldova. Experții explică ce se poate întâmpla în astfel de condiții.

CHIȘINĂU, 26 mart – Sputnik. Expertul constituțional Teodor Cârnaț a declarat în cadrul centrului de presă Sputnik Moldova că la consultările lansate astăzi de președintele țării, Maia Sandu, deputații pot pune în discuție introducerea stării de urgență în Republica Moldova, iar acest lucru, potrivit expertului, amână alegerile alegerile parlamentare anticipate. 

"Dacă se introduce starea de urgență, se amână organizarea alegerilor parlamentare anticipate undeva pentru două luni de zile. Ar putea fi negociată această decizie, fiindcă dacă doamna președinte adoptă decretul, după ce este publicat, Parlamentul este suspendat, însă dacă Legislativul va adopta o hotărâre prin care se va introduce starea de urgență, atunci dizolvarea parlamentului se amână cu două luni de zile. S-ar putea negocia și acest moment. Și s-ar putea negocia și data alegerilor parlamentare anticipate. Mingea este acum la președinte", a spus Teodor Cârnaț, expert constituțional. 

Cu toate acestea, expertul consideră că este puțin probabil acest scenariu.

"Orice stare de urgență, care se introduce în orice stat, va duce la conflicte și proteste în masă. Este nepopular, pentru ce să ridici masele?!", a declarat Teodor Cârnaț, expert constituțional. 

Precizăm că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a invitat astăzi la consultări fracțiunile și grupurile parlamentare pentru a discuta subiectul dizolvării Parlamentului, însă PSRM și grupul „Pentru Moldova” au cerut o amânare, având în vedere că participă la ședința Parlamentului unde se dezbat mai multe subiecte importante. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Ghid pentru cei cu simptome de infectare cu COVID-19: Detalii
COVID-19: Și astăzi un număr extrem de mare de infectări și decese
Tagurile:
stare de urgență, alegeri parlamentare, parlamentare, alegeri

Știrile Zilei