19:45 19 Octombrie 2018
În direct
  • EUR19.55
  • USD16.97
  • RUB0.26
  • RON4.19
  • UAH0.61
Nelea Rusu
© Sputnik / Miroslav Rotari

Pensii și mai mari din 1 octombrie! Ce categorii de pensionari vor beneficia de majorare

Radio
Sa primesc un link scurt
380930

La 1 aprilie 2018, persoanele care s-au pensionat în perioada 2012-2013 au beneficiat, pe lângă indexare, și de valorizarea pensiilor. Potrivit autorităților, de la 1 octombrie 2018, și cei care și-au stabilit pensia în anii 2014 - 31 martie 2017 vor beneficia de majorarea pensiei.

Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Nelea Rusu a explicat, în Studioul Radio Sputnik Moldova, cum s-a ajuns efectuarea anticipată a valorizării pensiilor. Cât constituie această majorare, dar și cine sunt beneficiarii acesteia.

„La 1 aprilie 2017 au fost valorizate pensile stabilite în perioada 2001-2008. Ulterior, graficul prevede ca până în 2020, la 1 aprilie să reușim să valorizăm toate pensile. Anul trecut, la 1 noiembrie 2017, au fost valorizate anticipat pensile ce urmau să fie valorizate acum. La 1 aprilie curent, am valorizat pensile stabilite în anii 2012-2013. Și deja urmează să realizăm ultima parte a valorizării pe 1 octombrie, când vor fi valorizate pensile stabilite în perioada 2014- 2017", a declarat Nelea Rusu.

Majorarea pensiilor, ca urmare a valorizării, va fi diferențiată de venitul realizat de persoană. Amintim că, inițial, etapele de valorizare erau preconizate să fie realizate la 1 aprilie 2019 și 1 aprilie 2020.

Autor: Silvia Zavadovschi

Tematic

Ce categorii de pensionari se vor bucura de pensii majorate
Guvernul de la Chișinău promite noi majorări de pensii
Moldova: Din 1 noiembrie unele pensii sunt majorate cu peste 200 de lei
De ce în Moldova nu este dezvoltat un sistem de pensii private
Tagurile:
valorizare, indexare, pensionari, bani, pensii, venituri, majorare, Chișinău, Republica Moldova


Reguli de utilizareCOMENTARII

Știrile Zilei