04:20 19 Octombrie 2018
În direct
  • EUR19.55
  • USD16.97
  • RUB0.26
  • RON4.19
  • UAH0.61
Nicolae Pascaru, Igor Sîrbu și Oleg Sclifos
© Sputnik /

Cum să-ți educi copiii pentru a evita un comportament degradant al acestora

Radio
Sa primesc un link scurt
98 0 0

Igor Sîrbu, coordonatorul de proiecte sociale al Mișcării de Tineret Voievod, este convins că sportul, acțiunile de caritate dar și implicarea copiilor în activități sociale, au un impact pozitiv asupra tinerei generații.

 

 

Mai mult decât atât, copiii care au stat la evidența poliției sau chiar își ispășesc pedeapsa ca urmare a condamnării, s-au schimbat radical și s-au integrat bine în societate, susține liderul de proiecte Voievod.

"În decurs de mai bine de zece ani lucrăm cu minorii condamnați. Anterior făceam deplasări la Lipcani, acum în localitatea Goian, pentru a încerca să schimbăm destinul acestor tineri. Doar prin promovarea unor idealuri, implicarea lor în competiții, evenimente sociale, putem să le schimbăm caracterul. Îndemnăm toți părinții care observă un comportament agresiv, din cauza lipsei unei ocupații sau a unui cerc de prieteni, să vină la una din sălile noastre sportive", a declarat Igor Sârbu în cadrul unei emisiuni la Sputnik-Moldova.

Mișcarea de Tineret Voievod este parte componentă al Federației de Lupte cu aceeași denumire și le oferă posibilitate membrilor săi de a se implică în acțiuni ecologice, patriotice, sportive dar și de caritate.

 

Tematic

Lupte la sol și în aer. Ofițeri morți. Adepții lui Erdogan au preluat controlul
„Voievod” organizează Campionatul internațional de lupte corp la corp
„În loc să lupte contra terorismului, unele țări occidentale îl sponsorizează”
Tagurile:
educatie, lupte, copii, Igor SÂRBU, Chisinau, Republica Moldova


Reguli de utilizareCOMENTARII

Știrile Zilei