22:26 17 Decembrie 2018
În direct
  • EUR19.50
  • USD17.28
  • RUB0.26
  • RON4.19
  • UAH0.62
Serghei Ştepa și Pavel Apostol

Viața după un accident rutier. Ce se întâmplă cu supraviețuitorii?

© Sputnik / Osmatesco
Atitudini
Sa primesc un link scurt
175 0 0

Accidentele rutiere au ucis, în acest an, 220 de moldoveni. În același timp, peste 2000 au suferit diverse traumatisme. Cele mai multe tragedii au avut loc din cauza traversării nereglementare a străzii.

Despre cauzele și victimele accidentelor rutiere în țara noastră am discutat, la ”ATITUDINI”, cu Pavel Apostol, șeful serviciului "Info Trafic" al Inspectoratului Național de Patrulare și Serghei Ştepa, vicedirectorul medical al Institutului de Medicină Urgentă.

Printre victimele accidentelor rutiere sunt cei mai mulți pietoni.Unii dintre ei ajung sub roțile mașinilor din cauza iresponsabilității.

” Anul trecut, multe accidente au avut loc deoarece șoferii nu au oferit prioritate pietonilor. În acest an, avem multe tragedii din cauza traversării nereglamentare a străzii”, a precizat Pavel Apostol.

În calitate de stat membru al Organizației Națiunilor Unite, Republica Moldova urmează să diminueze cu 50% numărul cazurilor de decese și traumatisme grave pe drumuri, până în 2020. Iar una dintre sarcinile care trebuie realizate, în acest scop, este modernizarea infrastructurii rutiere.

”Infrastructura rutieră nu e dezvoltată. Nu există peste tot indicatoare rutiere, marcajele necesare. Totuși, cauza principală a accidentelor nu reprezintă calitatea drumurilor. Depinde de atitudinea în trafic a șoferilor. De exemplu, în decursul primului an după renovarea traseului Chișinău-Orhei, aici au fost înregistrate mai multe accidente. Datorită drumului bun, șoferii depășeau limita de viteză, ceea ce a contribuit la creșterea numărului de accidente”, a explicat Pavel Apostol.

Aproape toate victimele accidentelor rutiere din țara noastră ajung la Institutul de Medicină Urgentă, unde sunt tratate cele mai complicate traumatisme.

”Recent am avut un pacient de 20 de ani, care risca să rămână fără ambele picioare. La ora 2.00 noaptea a fost nevoie să chemăm o echipă de chirurgi vasculari și alta de microchirurgi. Au venit specialiștii de acasă. Au lucrat până dimineața, încercând să salveze picioarele tânărului”, a povestit Serghei Ștepa.

Totuși, unele traumatisme provocate de accidentele rutiere sunt incompatibile cu viața. Aproximativ 10 la sută dintre pacienții gravi decedează. În alte cazuri, supraviețuitorii acestor tragedii rămân invalizi pentru tot restul vieții.

” Cei cu fracturi ale oaselor scheletului se recuperează încet și revin în câmpul muncii. Totuși, sechele rămân pentru toată viața. Peste ani pot apărea probleme grave la nivelul articulațiilor. În acest caz, pacientul poate avea nevoie de tratament protetic. Tragic este destinul victimelor accidentelor rutiere cu hematom intracranian, unii dintre ei răman în fază vegetativă”, a relatat Serghe Ștepa.

Autor: Maria Dimineț

Tematic

Toți șoferii trebuie să știe asta: ”Permisul de conducere va fi anulat pe viață”
Nebunie pe drumurile din Capitală: Iată ce s-a întâmplat în doar trei zile - Video
În atenția conducătorilor auto: Recomandări pentru prevenirea accidentelor rutiere
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei