04:57 20 August 2019
În direct
  • EUR19.57
  • USD17.62
  • RUB0.26
  • RON4.14
  • UAH0.70
Valentina Stadnic și Andrei Cușca

Park-lui IT, la un an de activitate. Ce planuri și-a făcut Guvernul și ce a obținut?

© Sputnik / Miroslav Rotari
Atitudini
Sa primesc un link scurt
182 0 0

Andrei Cușca, șef de direcție în cadrul Ministerului Economiei, și Valentina Stadnic, managerul Park-lui IT, au vorbit, în cadrul emisiunii ”ATITUDINI”, despre beneficiile pentru companiile rezidente și economia națională.

Acum un an, în țară și-a început activitatea primul ”Park IT”. În prezent, peste 300 de companii autohtone și străine activează în cadrul acestuia. Parcul este o platformă virtuală care oferă posibilitatea, datorită unor legi prielnice, dezvoltării afacerilor în domeniul tehnologiei informației. Despre beneficiile Park-lui IT pentru companiile rezidente și economia națională au vorbit, în cadrul emisiunii ”ATITUDINI”, Andrei Cușca, șef de direcție în cadrul Ministerului Economiei, Valentina Stadnic, managerul Park-lui IT și Alexei Ceban, rezident al Park-lui IT.

340 de companii din domeniul tehnologiilor informaționale au aderat la primul Park IT din Moldova, pe parcursul anului 2018-2019. Dintre acestea, 96 sunt străine, din 27 de state. Întreprinderile au peste 6000 de angajați și o cifră de afaceri de aproape două miliarde de lei.

”Rezultatul a depășit cu mult așteptările. Estimam să avem până la 70 de companii rezidente în primul an de activitate al Park-lui IT. Aproape am ajuns la numărul planificat pentru zece ani. Pentru noi este importnat că am asigurat un mediu legislativ favorabil pentru dezvoltarea afacerilor IT, transparentizarea acestor afaceri, atragerea forței de muncă calificată și asigurarea unui nivel de remunerare competitiv”, a menționat Andrei Cușca.  

La Park-ul IT au aderat companii noi fondate de tineri, absolvenți ai universităților sau studenți. Autoritățile estimează că o parte dintre ei sunt foști freelanceri, care până în 2018, în lipsa unui cadru legislativ favorabil, activau în anonimat.

”A apărut un interes sporit față de activitățile noi, cum ar fi industria creativă, cercetare, și prototiparea. Asta ne va permite să dezvoltăm domeniile conexe cu IT și inovațiile. Companiile fac produse atât pentru piața locală, cât și pentru cea externă. Ponderea vânzărilor pe piața externă este de patru ori mai mare”, a relatat Valentina Stadnic.

Datorită condițiilor favorabile de activitate create în cadrul Park-lui IT, companiile rezidente au posibilitatea să -și majoreze veniturile și să-și extindă afacerile. De exemplu, întreprinderea rezidentă condusă de Alexei Ceban, a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 25 la sută, în 2018.

”Mereu rămâneam fără specialiști buni, care plecau în companiile mari sau peste hotare. Activitatea în cadrul IT Park ne-a permis să majorăm salariile și să devenim mai atractivi pentru profesioniști. Acum avem 22 de angajați. În acest an, vom deschide o secție nouă și vom angaja încă trei persoane”, a povestit Alexei Ceban.  

Mai multe detalii despre oportunitățile oferite de Park-ul IT aflați din emisiunea ”ATITUDINI”.

Autor: Maria Dimineț

 

Tematic

Primul parc IT în Moldova - autoritățile anunță consultări publice
Cum afectează economia țării activitatea netransparentă a specialiștilor IT
Companiile multinaționale, interesate de ”Moldova IT Park”


Știrile Zilei