17:42 23 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.12
  • USD17.88
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
Vadim Țărnă și Angela Nicolaou
© Sputnik / Osmatesco

Redescoperă Moldova rurală la primul festival "Taurul Negru de Cărbuna"

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
125 0 0

În premieră, în Republica Moldova va fi organizat festivalul "Taurul Negru de Cărbuna". Manifestarea va avea loc pe data de 25 august, în satul Cărbuna, raionul Ialoveni.

Invitați în studioul Radio Sputnik Moldova, organizatorii evenimentului, președintele Asociației Naționale a Experților și Asistenților Sociali din Moldova, Vadim Țărnă, și psihologul Angela Nicolaou, au venit cu mai multe detalii despre eveniment.

"Acest festival se înscrie perfect în ceea ce privește bunăstarea socială. Reprezentăm în primul rând experții și asistenții sociali din Republica Moldova. Profesia de expert social are la bază munca interdisciplinară, antreprenoriatul social și dezvoltarea comunitară. Totodată, antreprenoriatul social presupune implicarea persoanelor cu dizabilități sau persoanelor din categorii defavorizate. Un alt aspect este că profitul în urma acestui festival va fi repartizat pentru dezvoltarea satului Cărbuna și pentru deschiderea muzeului din localitate", au explicat organizatorii.

Scopul festivalului este de a evidenția rolul componentei rurale și a aspectului multietnic în cultura Moldovei, dar și promovarea satului Cărbuna ca loc de semnificație istorico-culturală deosebită la nivel național. Organizatorii festivalului își propun să promoveze tradițiile satului moldovenesc și relatează că acest eveniment va deveni o platformă de dezvoltare socială, culturală și economică pentru satul Cărbuna. Vizitatorii festivalului vor avea parte de muzică, dansuri populare, bucătărie tradițională, expoziții, târguri, obiecte de artizanat, excursii cu căruța prin sat și un concert de muzică pop și rock.

Evenimentul va culmina cu focuri de artificii la ora 23, urmat de arderea unei replici a casei preistorice din perioada cucuteni-tripolie, care semnifică un ritual specific culturii oamenilor care au locuit pe meleagurile noastre acum șape mii de ani.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Tematic

Moldova, bogată în evenimente culturale - Un festival a avut loc în lunca Nistrului
"La vatra Plăcintelor": Un festival cu gust, în această duminică, la Cigârleni
Ce surprize pregătește Festivalul Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii "Volare"
Tagurile:
"Taurul Negru de Cărbuna", Moldova rurala, tradiții, festival, satul Cărbuna, Moldova


Reguli de utilizareCOMENTARII

Știrile Zilei