00:48 15 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.38
  • USD17.56
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.71
Igor Șarov
© Sputnik / Osmatesco

Reforma în Educație: Cum vor fi motivați educatorii și profesorii

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
171 0 0

În cadrul emisiunii "Poligraf", secretarul general de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a discutat despre măsurile întreprinse de către minister pentru motivarea profesorilor și stimularea tinerilor specialiști din sistemul educațional.

Potrivit lui Igor Șarov, majorările operate de Guvern și recentele modificări din legislația privind salarizarea au urmărit, în primul rând, majorarea salariilor angajaților din domeniul educației. Una din accentele principale în legea salarizării a fost pusă pe educatori.

"Nu este secret pentru nimeni că o mare parte a educatorilor nu aveau nici studiile necesare pentru a activa în domeniu. În acest an am oferit 17 milioane de lei doar pentru formarea continuă. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, de la 1 septembrie curent, au fost deschise cursuri de recalificare a cadrelor. De aceste recalificări au beneficiat 420 de cadre didactice. Această practică va fi continuată și pentru anul viitor", a menționat Igor Șarov.

Igor Șarov a subliniat că un aspect important pentru motivarea cadrelor didactice este că aceștia pot fi beneficiarii Programului “Prima Casă 2” în care statul le acordă jumătate din prețul unui apartament. Mai mult decât atât, cadrele tinere beneficiază și de o indemnizație de 120 de mii de lei în primii trei ani de activitate.

"Este un început care cu siguranță va aduce la schimbarea atitudinii și a statului profesorului în societate. Aceste măsuri vor fi susținute și în continuare", a punctat Igor Șarov.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Tematic

Salariile pedagogilor ar putea fi majorate, începând cu 1 septembrie. Vezi cu cât
Ministerul Finanțelor: Se vor majora sau nu salariile profesorilor
Veste bună pentru bugetari: Guvernul a aprobat majorarea salariilor
Tagurile:
Moldova


Știrile Zilei