10:02 21 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.15
  • USD17.91
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
Gabriela Lungu
© Sputnik / Miroslav Rotari

Teatrul "Guguţă" a adunat peste 300 de spectatori la primul spectacol pentru adulți

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
120010

În premieră, pe 20 ianuarie, pe scena Teatrului Municipal de Păpuși "Guguță" a fost prezentat spectacolul pentru adulți "Vicontele" de Eugen Ionesco. Piesa a fost jucată de zece tineri actori, absolvenți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Capitală.

Sala Teatrului "Guguță" a fost neîncăpătoare ieri. Premiera spectacolului "Vicontele" a adunat peste 300 de spectatori curioși și entuziasmați. Tinerii actori au interpretat spectacolul într-o abordare diferită și, în exclusivitate, fără păpuși.

"Ceea ce s-a întâmplat aseară la teatru a fost frumos și am avut emoții foarte mari, pentru că a fost o premieră și o inaugurare a unei stagiuni de seară. Băieții au pregătit acest spectacol timp de o lună, fiind prezentat și la examenul de licență, însă ieri, pentru prima dată, au lucrat într-o sală de teatru atât de mare. Au avut multe emoții, dar au jucat cu multă satisfacție și plăcere", a povestit Gabriela Lungu, directorul Teatrului "Guguţă".

Tinerii actori s-au pregătit și pentru cel de-al doilea spectacol, "Omul pernă", cea mai cunoscută piesă a dramaturgului britanic contemporan Martin McDonaghva, care va fi prezentat pe scena teatrului de păpuși pe 26 ianuarie. Cei care nu au reușit să vină la spectacolul "Vicontele" o pot face și pe 27 ianuarie. Ulterior, în luna februarie, spectatorii sunt așteptați și la piesa "Himera", un spectacol non-verbal, coregrafic, bazat pe ritmică și mișcare.

Prețul unui bilet este de 100 de lei.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Tematic

De ce Teatrul Municipal de Păpuși "Guguță" ar putea să dispară - detalii
La Teatrul "Guguţă" încep sărbătorile de iarnă
În premieră, Teatrul Municipal de Păpuși "Guguță" va prezenta și spectacole pentru adulți
Tagurile:
premieră, spectacol, Moldova


Reguli de utilizareCOMENTARII

Știrile Zilei