23:02 17 Februarie 2019
În direct
  • EUR19.31
  • USD17.13
  • RUB0.26
  • RON4.07
  • UAH0.63
Boris Druță
© Sputnik / Osmatesco

Boris Druță: Tinerii trebuie să cunoască lucrurile înfricoșătoare despre Holocaust

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
604 0 0

Anual, pe 27 ianuarie este marcată Ziua Internațională de Comemorare a celor 6 milioane de evrei și a altor victime ale Holocaustului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial. Această dată de comemorare a fost stabilită printr-o hotărâre a Adunării Generale a Națiunilor Unite, în anul 2005, fiind marcată Ziua Eliberării de la Auschwitz.

Invitat în studioul Radio Sputnik Moldova, avocatul și scriitorul Boris Druță a declarat că în ziua comemorării acestui tragic eveniment societatea este încurajată să mediteze odată în plus asupra istoriei Holocaustului în general, inclusiv asupra Holocaustului în Moldova și a consecințelor acestuia. Boris Druță este unul dintre puținii moldoveni care a scris mai multe cărți despre Holocaust, însă scrierile sale nu se opresc aici.

Ce alte aspecte ale Holocaustului ați dori să le abordați în lucrările următoare?

Ași vrea să abordez generația de astăzi, în special, cum privește tineretul acest subiect și dacă înțelege impactul acestui tragic eveniment. Trebuie să ne gândim la generația care rămâne. Din păcate, aproximativ 2000 de oamenii de etnie evreiască au rămas în Moldova. Datele statistice pe care le-am studiat demonstrează faptul că până la război aproximativ 41 la sută din populație erau de etnie evreiască. Erau foarte mulți intelectuali, care au contribuit semnificativ la dezvoltarea plaiului nostru.

În acest context, cu ce sugestii veniți către tineri?

Le sugerez să studieze, să se  documenteze pentru a conștientiza că acest eveniment este o tragedie. Să dea exemplu prin fapte, prin toleranță socială pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple niciodată. Să comemorăm victimele Holocaustului prin educare, pentru ca această pagină neagră a istoriei să nu se repete.

Cum îi putem învăța pe copii toleranța?

Toleranța este impunerea ta sufletească. Foarte mult depinde de psihologia omului și cum se concentrează când vrea să studieze o problemă. Trebuie să-i învățăm să devină mai universali și să studieze. Astfel vor cultiva bunul simț și dorința de a fi pacifiști. Altă soluție nu știu dacă există, pentru că totul depinde de individ, de școală și de societate.

 

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Tematic

La Chișinău va fi deschis un Centru cultural istoric evreiesc
Victimele Holocaustului vor fi comemorate în Moldova - Detalii
În Moldova a apărut un site despre Holocaust


Reguli de utilizareCOMENTARII

Știrile Zilei