16:25 18 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.22
  • USD17.88
  • RUB0.28
  • RON4.25
  • UAH0.67
Maria Dastik
© Sputnik / Osmatesco

Șocant: Și-a pierdut buletinul de identitate, dar ceea ce a urmat i-a schimbat viața

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
52810

Riscurile la care te expui dacă ți-ai pierdut buletinul de identitate - infractorii iți pot provoca daune materiale considerabile.

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", reprezentanta Centrului Național Pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Maria Dastic, a menționat că, de multe ori, pe rețelele de socializare sunt publicate poze ale actelor de identitate pierdute de deținătorii acestora. Adesea, persoanele care au găsit aceste acte și plasează poza pe rețelele de socializare au de fapt intenții bune, încercând să identifice cât mai rapid persoana care le-a pierdut. Totuși, ei nu realizează riscul la care poate fi expus proprietarul acelui buletin de identitate.

"Răufăcătorii pot folosi acele date cu caracter personal pentru a-și deschide credite bancare sau pentru a le folosi în alte activități ilegale", a spus Maria Dastic.

În acest context, Maria Dastic a relatat cazul unei moldoveance care și-a pierdut buletinul de identitate și s-a pomenit cu un credit de 20.000 de lei. Femeia a aflat că cineva și-a procurat un telefon mobil folosindu-i datele cu caracter personal și provocându-i daune materiale considerabile. Această situație s-a întâmplat mai demult, iar cazul a fost analizat și la Centrul Național Pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

"Acest caz a demonstrat încă o dată cât de importantă este protejarea datelor cu caracter personal. Dacă persoana și-a pierdut buletinul de identitate, riscurile ca aceste date să fie folosite în activități ilegale de către infractori sunt majore", a punctat invitata.

În prezent, legislația Republicii Moldova prevede sancțiuni de până la 15.000 de lei pentru cei care încalcă dreptul la protecția datelor cu caracter personal. Totuși, CNPDCP propune un nou proiect de lege, care include sancțiuni majore de până la câteva milioane de lei.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Tematic

Ce riști dacă publici date cu caracter personal fără consimțământul deținătorului
Protecția datelor cu caracter personal: Proiect inedit, lansat de autorități
Tagurile:
buletin de identitate, date cu caracter personal


Reguli de utilizareCOMENTARII

Știrile Zilei