11:46 24 Aprilie 2019
În direct
  • EUR20.13
  • USD17.89
  • RUB0.28
  • RON4.23
  • UAH0.67
Alexandra Raețchi
© Sputnik / Miroslav Rotari

Profesii de perspectivă în Moldova: Cât de solicitate sunt de către tineri

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
12010

Profesiile din domeniul industriei ușoare sunt printre cele mai solicitate pe piața muncii din Republica Moldova. Instituțiile care pregătesc specialiști în acest domeniu vin cu diverse oferte educaționale. Totuși, cât de interesați sunt tinerii de aceste profesii atât de necesare pentru țara noastră?

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", directoarea Centrului de Excelență în Industria Ușoară, Alexandra Raețchi, a vorbit despre serviciile educaționale pe care le prestează instituția și perspectivele de angajare în câmpul muncii a absolvenților.

Centrul de Excelență în Industria Ușoară prestează servicii educaționale pentru absolvenții gimnaziilor și liceelor conform nivelurilor 3 și 4 ISCED.

Astfel, programele din nivelul ISCED 3 includ toate meseriile în domeniul industriei ușoare precum: cusătoreasă în industria confecțiilor, croitor-confecționer îmbrăcăminte la comandă și cusător în industria ușoară. Totodată, studenții pot opta pentru meseria de frizer sau de cosmetician.  

Potrivit Alexandrei Raețchi, în topul solicitărilor la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este meseria de croitor-cusător. Astfel, elevii CE în Industria Ușoară sunt foarte bine pregătiți atât din punct de vedere teoretic, cât și practic.

"Elevii petrec 30 la sută în cadrul instituției de învățământ și 70 la sută în cadrul unei întreprinderi la care ulterior au posibilitatea să se angajeze. Mai mult decât atât, în anii de studii, în baza acordului de parteneriat între instituția de învățământ și întreprindere, precum și a contractului bilateral semnat între elevul care a împlinit vârsta majoratului și agentul economic, aceștia sunt salarizați de la o mie la două mii de lei", a precizat directorul CE în Industria Ușoară.

Nivelul 4 ISCED include specialități la nivel de colegiu cu termen de studii de patru ani și susținerea bacalaureatului. Aceste specialități presupun modelarea, proiectarea și tehnologia confecțiilor din țesături.

Alexandra Raețchi susține că situația demografică a influențat numărul elevilor care aplică la studii în această instituție. Dacă cu trei ani în urmă numărul lor depășea o mie, în prezent CE în Industria Ușoară găzduiește 700 de elevi.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Tematic

Meseriile căutate pe piața muncii nu sunt solicitate de absolvenți
Meseriile din domeniul tehnic, tot mai solicitate în rândul tinerilor din Moldova
Tagurile:
industria, elevi, tineri, profesii


Reguli de utilizareCOMENTARII

Știrile Zilei