17:55 22 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.32
  • USD17.43
  • RUB0.27
  • RON4.04
  • UAH0.72

Câți veterani ai celui de-Al Doilea Război Mondial primesc alocații lunare de stat

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
9 mai – Ziua Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei (28)
37020

Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, 695 de veterani ai celui de-Al Doilea Război Mondial primesc alocații lunare de stat.

În acest an se împlinesc 74 de ani de la ziua încheierii celui de-al Doilea Război Mondial. În fiecare an, numărul celor care au luptat pentru libertate și pace este tot mai mic. Pentru asigurarea protecției sociale a veteranilor şi participanților la cel de-Al II-lea Război Mondial, în Republica Moldova sunt realizate măsuri de protecție socială, prevăzute de legislația în vigoare. Astfel, în prezent, 695 de veterani primesc alocații lunare de stat.

Cuantumul alocației este stabilit în funcție de categoria beneficiarului la care se atribuie (invalid al celui de-Al Doilea Război Mondial, participant la cel de-Al Doilea Război Mondial, persoană decorată cu ordine şi medalii pentru muncă asiduă în anii celui de-Al Doilea Război Mondial).

Potrivit vicepreședintelui Casei Naționale de Asigurări Sociale, Tatiana Popa, prin intermediul CNAS, de alocații lunare de stat beneficiază 695 de veterani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, dintre care 151 sunt invalizi ai războiului. Invalizii de gradul I beneficiază de o alocație lunară de 1250 de lei, invalizii de gradul II beneficiază de o alocație lunară de 850 de lei, iar cei de gradul III de 700 de lei.

Tatiana Popa a mai subliniat că participanții celui de-Al Doilea Război Mondial precum și persoanele care au lucrat în calitate de angajați civili în armata de operaţii în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, foștii deținuți în lagărele de concentrare fasciste şi ghetouri și persoanele care s-au aflat în orașul Leningrad în perioada blocadei (8 septembrie 1941- 27 ianuarie 1944)  beneficiază de o alocație lunară în valoare de 700 de lei.

148 de persoane decorate cu ordine şi medalii pentru muncă asiduă şi serviciu militar impecabil în spatele frontului în anii celui de-Al Doilea Război Mondial primesc lunar de la stat câte 175 de lei.

Totodată, 429 de participanți ai celui de-Al Doilea Război Mondial, decoraţi cu ordinul "Отечественная война I-й и II-й степени" beneficiază de o alocație nominală pentru merite deosebite față de stat în cuantum de 100 lei lunar.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Тема:
9 mai – Ziua Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei (28)

Tematic

9 mai – Ziua Victoriei: Veteranii vor primi un ajutor unic de 10 mii de lei


Știrile Zilei