20:33 19 Iulie 2019
În direct
  • EUR19.75
  • USD17.62
  • RUB0.28
  • RON4.17
  • UAH0.68
Ilașciuc Natalia
© Sputnik / Osmatesco

Cum să alegem cel mai bun service-auto: Sfaturi utile pentru șoferi

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
27220

Unii șoferi ajung într-o situație neplăcută după ce apelează la specialiștii din cadrul atelierelor de reparație a mașinilor. Adesea după această intervenție șoferul depistează mai multe probleme decât avea anterior vehiculul. Iată câteva sfaturi utile pentru șoferi pentru a evita aceste experiențe nefaste.

În situația în care, din păcate, autoturismul vostru se defectează și are nevoie de intervenții specializate, alegerea unui atelier de reparație a mașinilor se poate dovedi a fi dificilă, din cauza faptului că astăzi exista foarte multe astfel de puncte, însă nu toate oferă servicii de calitate. De aceea, există o listă de elemente care ar trebui luate în considerare înainte de a opta pentru un prestator de serviciu de reparație auto.

Potrivit inspectorului principal din cadrul Direcției Control Metrologic al Agenției Protecției Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Nataliei Ilașciuc, zilnic, sunt înregistrate aproximativ 2-3 apeluri în care consumatorul declară că serviciul prestat la atelierul de reparație a mașinilor pe care l-a ales a fost unul necalitativ.

Natalia Ilașciuc spune că primul pas pe care trebuie să-l faceți este să vă informați preventiv despre serviciile pe care le prestează agentul economic.

"Trebuie să vă informați dacă persoana în cauză deține actele în regulă, adică dacă are o autorizație în acest domeniu. Documentați-vă despre faptul dacă are un personal calificat pentru a efectua lucrările, dacă deține echipamentul și utilajul necesar, care trebuie să fie legalizat metrologic în modul stabilit de actele legislative", a relatat Ilașciuc.

Mai mult decât atât, atunci când doriți să vă programați la un service-auto atrageți o deosebită atenția ca toate actele să fie afișate pe un panou informativ, accesibil publicului.

Mulți agenți economici practică activități înșelătoare și de fapt consumatorul solicită o lucrare, dar în realitate se trezește cu situația când trebuie să achite niște tarife pentru servicii pe care nu le-a solicitat inițial.

"În cazul în care agentul economic recepționează automobilul spre a-i fi efectuată reparația acesta este obligat să emită o notă de comandă, unde trebuie să fie descrisă toată informația începând de la denumirea agentului economic, piesele care urmează să fie înlocuite și lucrarea care urmează a fi efectuată", a subliniat Ilașciuc.

Dacă deja ați ales un service-auto este important ca după efectuarea lucrărilor agentul economic să vă emită un certificat de garanție pe un termen de cel puțin 6 luni pentru serviciul pe care l-a prestat.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Tematic

Furtul de combustibil: Cum puteți demonstra că ați fost înșelat la stațiile de alimentare
Combustibilul i-a defectat mașina: O benzinărie a plătit amendă de un milion de lei
Tagurile:
service, șoferi


Știrile Zilei