02:55 15 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.38
  • USD17.56
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.71
Cristina Bordei
© Sputnik / Miroslav Rotari

Lansarea serviciilor pentru tinerii ieșiți din sistemul de îngrijire alternativă – detalii

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
52 0 0

Pe 25 septembrie, Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului și Asociația Obștească „Lumos Fundation” au lansat două servicii inedite: Centrul de resurse și suport pentru copii și tineri și Locuință socială asistată.

Potrivit managerului acestui serviciu, Cristina Bordei, acțiunile sunt dedicate tinerilor de la 16 la 23 de ani ieșiți din sistemul de îngrijire alternative și sunt menite să ajute în ghidarea și pregătirea lor pentru o viață independentă.

"Aceste servicii vin în susținerea acestor copii, în ghidarea lor, pentru că pășesc pe o nouă treaptă. Scopul serviciilor este facilitarea integrării socio-profesionale, iar ca obiective ne propunem să-i ajutăm în orientarea profesională, formarea și dezvoltarea abilităților de viață", a relatat Cristina Bordei în studioul Radio Sputnik Moldova.

Centrul de resurse și suport pentru copii și tineri poate oferi asistență pentru 40 de beneficiari direcți. În cadrul centrului activează asistenții sociali, psihologi și juriști, care vor veni în susținerea acestor tineri.

"Fiecare tânăr care are nevoie de ajutor se poate adresa în cadrul acestui centru", a menționat Bordei.

Cel de-al doilea serviciu - Locuința socială asistată reprezintă un spațiu locativ de cazare temporară. Serviciul vine să contribuie la integrarea profesională și socială a tinerilor și formarea deprinderilor pentru gestionarea traiului independent. Beneficiarii acestui serviciu vor fi găzduiți în respectiva locuință pentru o perioadă ce nu poate depăși 18 luni. Aici vor putea locui 2-6 persoane. O parte din cheltuielile pentru serviciile comunale vor fi achitate din bugetul municipal, cealaltă parte de beneficiari.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Tematic

Serviciu inedit: Părinții copiilor cu dizabilități pot beneficia de câteva ore de odihnă
Tagurile:
îngrijire, sistem, tineri


Știrile Zilei