07:28 14 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.40
  • USD17.59
  • RUB0.27
  • RON4.08
  • UAH0.72
Calcatinge Maria
© Sputnik / Miroslav Rotari

Cum se pedepsește în Moldova hărțuirea sexuală sau verbală la locul de muncă

Podcasturi
Sa primesc un link scurt
112410

Hărțuirea sexuală, verbală, dar și nonverbală în Republica Moldova se pedepsește prin lege. Acest comportament este pedepsit penal și se poate încheia cu 3 ani de închisoare.

Potrivit Codului Penal, hărţuirea sexuală, adică manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvârșite prin ameninţare, constrângere, șantaj, se pedepsește cu amendă în mărime de la 650 la 850 de unităţi convenţionale, echivalent a 32.500  de lei și, respectiv, 42.500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

"Hărțuirea sexuală se manifestă prin gesturi, atingeri, mângâieri, comentarii indecente despre viața privată a persoanei, avansuri sexuale directe sau indirecte, refuzarea promovării sau majorării de salariu în cazul ignorării aluziilor", a explicat para juristul Calcatinge Maria în studioul Radio Sputnik Moldova.

Potrivit Codului Contravențional, hărţuirea, adică manifestarea de către angajator a oricărui comportament, bazat pe criteriu de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vârstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau pe orice alt criteriu, care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator la locul de muncă se sancţionează cu amendă de la 3900 de lei la  4500 de de lei aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 7500 la 12 mii de lei aplicată persoanei cu funcţie de răspundere cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a deține anumite funcții sau de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

"Atunci când superiorii îi interzic persoanei să se exprima, critică public cunoștințele persoanei, izolează salariatul, lansează zvonuri despre viața private a unei persoane, atunci acesta poate fi tras la răspundere contravențională. Angajatul se poate adresa cu o cerere Cerere la Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării", a punctat para juristul.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Tematic

Moldovencele tolerează hărțuirea sexuală la locul de muncă
Tagurile:
hărțuire sexuală


Știrile Zilei